A sculpta Zborul

„O pasăre a intrat, odată, prin fereastra Atelierului meu. Şi încerca să iasă bătând în geam şi nu găsea ieşirea – căci se lovea mereu de sticlă. S-a aşezat apoi să se odihnească. Şi a încercat din nou şi a ieşit. Sculptura este la fel: dacă găseşti acel geam (acea ieşire), te ridici înspre cer, intri în împărăţia cerurilor…”

Constantin Brâncuşi

Sculptura modernă abstractă l-a avut drept „pionier” pe Constantin Brâncuşi (19 februarie 1876 — 16 martie 1957), cel care devenea membru postum al Academiei Române.

„Am plecat de la 10 ani, pe jos, din Hobița-Peștișani. Tate era gospodar cu slugi în curte. […] La Craiova, am fost băiat de prăvălie la restaurantul «Spirtaru», din fața gării. Am stat șase ani și munceam câte 18 ore zilnic. La ceasurile trei dimineața, mă sculau birjarii cu ciocănitul codiriștii de la biciușcă în ușa odăiței unde dormeam.”

În 1896, la 20 de ani, Brâncuşi a început să călătorească: a mers la Viena pe Dunăre şi s-a angajat cioplitor în lemn pentru a câştiga banii necesari şederii acolo. Pentru că ambiţia lui era să devină sculptor, în 1898 s-a înscris la concursul de admitere la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi a fost admis. Chiar dacă a fost mult mai atras de lucrările „independenţilor” decât de cele ale academiştilor de la şcoala sa, el a studiat totuşi serios modelajul şi anatomia. Brâncuşi a fost admis la École des Beaux-Arts, unde a intrat din nou în atelierul unui sculptor academist, Antonin Mercié, care se inspira în lucrările sale din sculptura florentină renascentistă. Brâncuşi a lucrat cu el doi ani, dar, pentru a-şi câştiga existenţa, a avut ocupaţii neobişnuite. Comenzile de portrete de la câţiva compatrioţi l-au ajutat, de asemenea, în vremurile dificile. În 1906 a avut prima expoziţie la Paris, în Salonul sponsorizat de stat, apoi la Salon d’Automne. Cu un spirit destul de clasic, dar care exprima o mare energie, primele sale lucrări au fost influenţate de viguroasa operă a lui Rodin. Pentru a se distanţa de această influenţă, un an mai târziu, la data de 27 martie 1907, Brâncuşi decide să părăsească atelierul lui Rodin, deoarece, a spus el: „La umbra marilor copaci nu creşte nici iarba…”.*

„La Paris, am fost prieten cu Matisse, cu Erik Satie, cu Modigliani și, în special, cu Guillaume Apollinaire, a cărui moarte a fost un dezastru pentru arta modernă. Era un camarad minunat. Te simțeai cot la cot cu el. Am intrat ca elev în atelierul lui Mercier, unde ajunsesem la o mare dexteritate tehnică. Făceam câte o sculptură pe zi, în genul lui Rodin. Deși mă iubea, n-am mai putut trăi în preajma lui, a maestrului Mercier. «Făceam» ca și el. Pastișam, inconștient, pe Rodin, ca și Mercier, dar vedeam pastișa. Eram nenorocit. Au fost anii cei mai grei, anii căutărilor, anii de regăsire a unui drum propriu.”**

Imagini de pe cotidianul.ro

*sursa: Enciclopedia Universală Britanica

** fragmente extrase din cartea „Brâncuși. Amintiri și exegeze”, de Petre Pandrea.