Maria FilipoiuMaria Filipoiu
06.03.2016

Mitul lui Dragobete și al Dochiei

Când Soarele de primăvară

Pune pe fugă, ultimul ger,

Se duce și-a ienii povară,

Să vină al iubirii mister.

 

Că dragostea îi copleşeşte

Pe cei cu vârsta-n pubertate,

Când în suflet le năvălește,

Robi să şi-i facă pân’ la moarte.

 

Fecior răpus de dor fierbinte,

Caută fată-ndrăgostită,

S-o amețească din cuvinte,

O viață spre a-i fi iubită.

 

Spre crâng pornesc feciori şi fete,

Să culeagă întâia oară,

Sărbătorind pe Dragobete,

Primele flori de primăvară.

 

Vise clădeşte din speranţă,

Îndrăgostitul, când doreşte

Să-i fie parteneră-n viaţă,

Fata pe care o iubește.

 

Prinsă în jocul aventurii,

Singură-n an să nu rămână,

Feciorului dă prada gurii,

Pentru inelul de pe mână.

 

În mit și-n legendă se spune

Despre o fecioară vrăjită,

Ce-n soare a văzut un june

Și privindu-l, a fost răpită.

 

El, cu raze înşelătoare

Învăluia juna sfioasă.

Pe trupul zvelt punea candoare,

Să pară cât mai graţioasă.

 

Iar sentimentele iubirii,

Cu vraja lor înrobitoare,

Purtau în vălul fericirii

Pe pământeană și pe soare.

 

Altă legendă povestește

Despre vremea înșelătoare,

Că pe-ndrăgostiți păcălește,

Cu vraja din raze de soare.

 

Și Dochia a fost vrăjită

În primăvară timpurie,

De vreme caldă, însorită,

Ce-a transformat-o în statuie.

 

Plecând cu oile la munte,

Nouă cojoace a îmbrăcat.

Dar alergând după cornute,

Pe drum, la toate a renunțat.

 

Prin vremuri, legendă se cerne

Cu Dochia prizonieră,

Ce vine din vremuri eterne

Și din polară emisferă.

 

Iar feciorul său, Dragobete,

Din mit în primăveri transpare.

Să își aleagă dintre fete,

O noră pentru soacra mare.

 

Că nu acceptă pe oricine,

Mireasă pentru Dragobete,

Veșnic, îndrăgostit revine

Flăcău tomnatic după fete.

 

Când Soarelui, puterea-i crește,

Și iarna este pe sfârșite,

Cu raze calde amăgește

Fecioarele îndrăgostite.

 

Foto: Andi Spot