Un pește își măsoară ultimele minute
zvâcnind pe tejghea.
O mișcare bruscă
deasupra codului de bare.
Cei care l-au cumpărat
își văd de drum.
Punga de plastic
le atârnă ușor de degete
pașii curg mai departe.
Nimeni
nu rupe pelicula ce întrerupe viața.
Sub lumina rece a magazinului
agonia are deja un preț
și o destinație.
Suntem la fel.
Sub cupola timpului
aerul se împuținează.
Ne privim unii pe alții
prin aceeași membrană subțire.
Respirăm ce a mai rămas
apoi…
cuvintele se sufocă.
Gabriela Botici 30.10.2026
