Inteligența Artificială la Veneția

Veneția devine în fiecare an centrul atenției iubitorilor de artă din întreaga lume. Bienalele de Artă și de Arhitectură alternează, atrăgând experții, neguțătorii și amatorii din toată lumea, de la sfârșitul primăverilor până la cel al toamnelor. Festivalul Internațional de Film deschide în fiecare an sezonul de toamnă al marilor festivaluri de cinema. Pe lângă competițiile oficiale, fiecare dintre aceste evenimente este însoțit de competiții, expoziții, proiecții speciale, evenimente diverse. Inteligența Artificială (IA), prezentă din ce în ce mai vizibil de la începutul acestui deceniu încoace, joacă un rol din ce în ce mai important și redeschide, fără șanse de a concluziona, dezbaterea despre rolul ei în societate în general și în artă în special. ‘IA la Veneția’ este tema articolului din această săptămână.

(sursa imaginii: www.linkedin.com/posts/loupizante_at-the-venice-biennale-ciscos-echo-takes-activity-7470831577577467904-pymm)

Ce este IA este pentru artiști? – un concurent formidabil (și poate neloial) sau doar încă o unealtă propusă de tehnologiile avansate pentru trusele lor de scule? Pericol sau Oportunitate? Unul dintre răspunsurile posibile poate fi găsit în expoziția sponsorizată la Veneția de Cisco Systems. Firma aceasta a fost înființată în 1984 și a crescut odată cu industria conectivității, fiind pionier și lider în rețelele de comunicații locale, în interconectarea rețelelor, infrastructura Internetului și a telecomunicațiilor pe Internet. Astăzi, ea se prezintă ca o multinațională care proiectează, produce și vinde hardware, software, echipamente de telecomunicații și alte servicii și produse de înaltă tehnologie axate pe rețele, securitate cibernetică și inteligență artificială. La Bienala de la Veneția, Cisco a participat la crearea expoziției numite ‘Echo’ – o instalație imersivă și colaborativă care transformă în timp real impresiile despre Veneția ale vizitatorilor în lumină, muzică și mișcare, prin intermediul unor sisteme IA. Viziunea aparține artistului și scenografului venețian Paolo Fantin (n. 1981), cunoscut pentru decorurile create pentru spectacolele marilor case de operă ale lumii. Vizitatorii parcurg un tunel de 15 metri prin apele Lagunei Veneției, timp în care sunt imersați (la propriu și la figurat) într-o colecție de arhivă cu ‘ecouri’ venețiene, care exprimă totul, de la istorie la viitor, de la profunzimea poetică la frumosul banal.

(sursa imaginii: www.tatlerasia.com/lifestyle/arts/david-salle-venice-biennale-exhibition)

O viziune diferită oferă David Salle (n. 1952), pictor, grafician, fotograf și scenograf renumit care lucrează la New York și este considerat unul dintre artiștii americani post-moderni cei mai importanți. Expoziția lui se numește ‘Painting in the Present Tense’ (‘Pictura la timpul prezent’) și este prezentată în Galleria Palazzo Cini – fosta reședință a unui industriaș și politician controversat italian din secolul XX, pe nume Vittorio Cini –, galerie care găzduiește acum o bogată colecție de artă italiană din secolele XIII-XVIII. Plasarea tehnologiei generative pe fundalul istoric al Veneției creează un contrast izbitor. Dar pentru Salle, istoria pe pânză nu este niciodată statică. „Prezentul înseamnă pur și simplu că privim picturile cu ochii de astăzi”, spune el. Lucrările sale de-a lungul timpului adaugă noi straturi interpretative unor creații din secole trecute, cu tehnici și materiale diferite. Pentru a-și demonstra teza, Salle a antrenat un model IA personalizat pe picturile sale ‘Tapestry Paintings’ (1989–91) – lucrări bazate inițial pe tapiserii rusești din secolul al XVIII-lea, care la rândul lor reinterpretau picturi în ulei renascentiste italiene din secolul al XVI-lea. Filtrându-le prin sisteme IA, Salle a adăugat o altă iterație imprimată pe pânză cu aplicații manuale create de artist. Figuri de curteni și cavaleri în armură se întâlnesc pe pânză cu reclame contemporane și fragmente de naturi statice. Abordarea spațială a lui Salle este inspirată de copilăria în care își ajuta tatăl să aranjeze vitrinele magazinelor de haine. În anii 1980 și 1990, această idee a evoluat în celebrele sale panouri încrustate, unde insera imagini dreptunghiulare mai mici sau panouri pictate în colțurile sau în centrul unei pânze mai mari pentru a crea ‘imagini în interiorul imaginilor’. În perspectivă, criticii consideră opera sa ca fiind precursoare a ecranelor digitale. Cu mult înainte ca laptopurile, smartphone-urile și browserele web să devină omniprezente, Salle aranja deja picturile la fel ca pe un ecran de computer modern, forțându-și publicul să navigheze prin informații stratificate care se suprapun pe un singur cadru. Teza sa explicită: IA este pentru artist o unealtă care adaugă încă un strat într-o arhitectură artistică și culturală de lungă durată și în permanentă evoluție.

(sursa imaginii: www.coeval-magazine.com/coeval/strange-rules-mat-dryhurst-and-holly-herndon-at-palazzo-diedo-venice)

O concepție diferita oferă artiștii Holly Herndon și Mat Dryhurst, coautori ai instalației ‘Strange Rules’ de la Palazzo Diedo, un spațiu creat pentru a încuraja munca artiștilor de azi, pentru a aprofunda legătura dintre trecut și arta contemporană și dintre Occident și Orient. Holly Herndon (n. 1980) este o artistă și compozitoare americană, în timp ce Mat Dryhurst (n. 1984) este un artist, muzician și cercetător tehnologic britanic. Cei doi sunt soție și soț și trăiesc și lucrează împreună la Berlin de mai mulți ani. Spencer Kornhaber, editor specializat în muzică și cultură populară, le-a dedicat un articol în numărul din luna august al revistei ‘The Atlantic’. Titlul articolului : ‘What AI Will Do to Art’. Scepticul ziarist a fost intrigat de faptul cei doi consideră că Inteligența Artificială poate fi folosită nu pentru a inunda Internetul cu banalități sau kitsch, ci pentru a modela lucrări mai ciudate și mai ambițioase – observând în același timp că tehnologia adaugă pur și simplu un nou nivel de creație, fără a distruge vreuna dintre abordările umane tradiționale. Încercând să le înțeleagă opiniile, foarte diferite de cele ale multor artiști colegi de generație, Kornhaber i-a intervievat de câteva ori pe Herndon și Dryhurst la Berlin, în timp ce pregăteau expoziția de la Palazzo Diedo, și apoi i-a însoțit la Veneția în preziua și în ziua deschiderii. Cei doi au atins eșaloanele superioare ale lumii artei datorită unei producții mediatice – muzică, imagini, software și text – cu o înclinație cibernetică. Sunt cei mai influenți exponenți ai Inteligenței Artificiale din cultura înaltă, o invenție despre care mulți oameni cred că înseamnă dezastru pentru arte, dar despre care ei cred că ar putea duce la o renaștere. Herndon și Dryhurst s-au făcut cunoscuți folosind IA pentru a crea artă despre IA. La Bienala Whitney din 2024, evenimentul care jalonează evoluția artei americane, ei au fost singurii artiști din cei 71 de participanți care au folosit învățarea automată, antrenând un model pentru a crea imagini cu creaturi fantastice și personaje echipate cu țesăturile roșii caracteristice ale lui Herndon. Anul următor, o lucrare de la acea expoziție s-a vândut cu aproape 100.000 de dolari la prima licitație Christie’s dedicată în întregime artei bazate pe IA – ceea ce a atras proteste adunate într-o scrisoare deschisă, cu mii de semnături. Când platforma muzicală Bandcamp a anunțat interzicerea melodiilor bazate pe IA în ianuarie, Herndon a fost singura artistă proeminentă care a obiectat public. Procesul lor artistic implică o colaborare strânsă cu programatori artiști video și ingineri de sunet. ‘Strange Rules’ introduce conceptul de ‘Protocol Art’ (Artă Protocolară), o colecție de reguli fundamentale care dictează modul în care cultura este produsă, distribuită și percepută în era digitală. Aceste reguli se manifestă frecvent sub formă de algoritmi, modele de inteligență artificială, protocoale informatice, platforme și diverse infrastructuri tehnologice. Arta Protocolară nu se limitează la a folosi aceste instrumente; ea le expune, le analizează și le transformă în material artistic. Proiectul lor transformă palatul venețian într-un spațiu de expunere mereu schimbător, o arenă de conferințe și dialoguri la care participă artiștii, vizitatorii și mașinile IA. Modelul ar fi cel al unui parlament deschis în care permanent se confruntă imagini, sunete, cuvinte, idei. Patru agenți IA primesc permanent fluxuri de imagini și sunete din colțuri diferite ale Veneției, le procesează și inițiază un dialog de sunete și imagini bazat pe aceste informații. Pe un ecran mare sunt proiectate în timp real discuțiile și reacțiile vizitatorilor și pe un altul, dialogurile dintre agenți. În fapt, vizitatorii și realitatea de afară sunt cei care generează imaginile și sunetele în orice moment. Ei sunt ‘autorii’? O nouă concepție despre relația autor-lucrare de artă?

(sursa imaginii: www.labiennale.org/en/cinema/2026)

Să aruncăm o privire asupra celuilalt mare eveniment artistic al Veneției la sfârșit de vară și asupra felului în care Inteligența Artificială influențează cea de-a șaptea artă și industria din jurul ei. A 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția va avea loc pe insula Lido di Venezia între 2 și 12 septembrie. La fel ca și Bienala, festivalul de film are o istorie împovărată de acapararea evenimentului și colaborarea cu regimul fascist al lui Mussolini, o istorie care obligă la deschidere, la introspecție morală, la atenție și deschidere la nou. Încă de la edițiile anterioare, Inteligența Artificială și-a găsit o prezență vizibilă și paralelă la Festivalul de Film de la Veneția, prin intermediul unor evenimente competitive dedicate, precum Festivalul de Film ‘Reply AI’, care prezintă scurtmetraje internaționale, alături de proiecte de lungmetraje și documentare inovatoare generate de IA. La acestea se adaugă programe precum AI Heritage Challenge, care se concentrează pe utilizarea modelelor generative pentru a re-imagina sau restaura istoria culturală. Industria întreagă, sau cel puțin o parte a ei, se adaptează și integrează din ce în ce mai intens uneltele IA. În martie, Netflix a achiziționat cu prețul de aproape 600 de milioane de dolari firma InterPositive condusa de Ben Affleck și a declarat că în cursul acestui an diferitele aplicații IA vor fi folosite în aproximativ 300 de producții. Producătorii și creatorii de filme folosesc din ce în ce mai mult aplicații IA, din motive bune (imagini și efecte speciale care nu ar putea exista altfel, evitarea pericolelor pentru actori și cascadori) și motive mai puțin bune (în special economice). Actori, scenariști, personal tehnic și alți participanți la producții se simt amenințați și protestează în mod firesc, așa cum au făcut-o la greva din 2023-2024. Actori celebri precum Scarlett Johansson, Tom Hanks sau Cate Blanchett încearcă să-și protejeze imaginile interzicând folosirea filmelor în care au jucat în cadrul proceselor de învățare. Li se alătură cineaști de marcă, așa cum este Christopher Nolan, care a preferat efecte de cinematografie clasică pentru ‘Odiseea’ sa. Nici el nu a evitat complet intervențiile IA, și apoi doar el, care a făcut până acum încasări de peste 1 miliard de dolari cu acest film, și puțini alți regizori își permit asta. Economia IA schimbă în mod inevitabil fața industriei. În paralel, se dezvoltă o nișă întreagă de micro-drame, bazate pe IA și adaptate atenției diminuate a noilor generații și dimensiunilor ecranelor telefoanelor. Kitsch (doar) sau posibile noi forme de artă cinematografică? Întrebarea este deschisă.

(sursa imaginii: www.touristitaly.com/venice-biennale-2025-the-guide/)

În același număr recent al revistei, jurnalista de la ‘The Atlantic’ Rose Horowitch publică un articol cu titlul provocator ‘The Age of Reading Is Over’ (‘Epoca cititului s-a sfârșit’), subtitlul fiind ‘Can Civilization Survive the Postliterate Era?’ (‘Poate civilizația supraviețui erei post-literate?’). Răspunsul este mai liniștitor decât titlul. Fiecare treaptă nouă a istoriei culturii și a civilizațiilor aduce cu ea amenințări și oportunități. Internetul a fost privit ca o amenințare, dar nu a înlocuit presa și televiziunea, ci le-a schimbat. Filmul nu a înlocuit teatrul, dar a schimbat arta scenei și a actorilor. Presa tipărită nu a înlocuit literatura, dar a introdus și promovat forme noi precum foiletonul și povestirile scurte. Chiar și romanul a fost privit cândva ca o amenințare la adresa poemelor epice și a educației domnișoarelor și doamnelor care citeau. La fel cred că se va întâmpla și cu Inteligența Artificială după ce evenimentele se vor consolida. O altă lucrare din expoziția ‘Strange Rules’ de la Bienală, creată de artistul neozeelandez Simon Denny (n. 1982) și de scriitorul american Venkatesh Rao, se intitulează „Monștri între lumi” – o referință la un citat atribuit lui Antonio Gramsci: „Lumea veche moare, iar lumea nouă se luptă să se nască: acum este vremea monștrilor.” Filosoful marxist Gramsci se referea la violența revoluțiilor sociale și politice, dar citatul poate fi aplicat și revoluțiilor în artă.  Poate că această perioadă a exceselor, a fricii de necunoscut și de nou, a incertitudinilor legate de Inteligența Artificială va duce la un salt semnificativ și în artă. Sau poate doar că se va adauga încă un strat al edificiului cultural uman, un nou capitol într-o istorie în continuă evoluție și reînnoire. Cert este că va fi altfel.

Apropo. Articolul acesta despre Inteligența Artificială (IA) este scris folosind Inteligența Naturală (IN). La fel ca toate articolele din rubrica CHANGE.WORLD.