Dan RomașcanuNu cred că este o prea mare exagerare în a afirma că știința și tehnologia secolului XX au început cu Jules Verne. Scriitorul, poetul și dramaturgul francez a anticipat în romanele sale multe dintre descoperirile și invențiile care aveau să lărgească orizonturile lumii cunoscute, să propulseze societatea spre o calitate de viață de neconceput până atunci, dar și să creeze pericole potențiale uriașe până la cel al auto-distrugerii. Scrierile sale nu doar că au avut o popularitate imensă (câteva dintre romanele sale s-au vândut în peste 100 de milioane de exemplare la nivel global, clasându-l pe locul doi în topul celor mai traduși autori din lume după Agatha Christie), ci au și înflăcărat imaginația multor generații de tineri care și-au început de la aceste lecturi carierele de cercetători științifici sau de experți în tehnologii.
(sursa imaginii: www.andersondesigngroupstore.com/a/collections/Literary-Classics/from-the-earth-to-the-moon-ules-verne)
Printre romanele sale cele mai cunoscute și mai populare se află De la Pământ la Lună: traseu direct în 97 de ore și 20 de minute, publicat în 1865. Se poate spune că una dintre sursele de inspirație ale lui Jules Verne a fost Războiul Civil American, căci vehiculul folosit de exploratorii spațiului în carte este conceput de ‘Baltimore Gun Club,’ o societate de pasionați de arme care, după conflict, își folosesc experiența și cunoștințele pentru a construi un tun spațial enorm numit Columbiad și a lansa spre Lună un echipaj de trei persoane (doi experți în tehnologie și un poet). Este o interacțiune – imaginară și premonitorie – între tehnologiile militare și aplicațiile civile. Chiar dacă unele dintre detaliile tehnice pot fi considerate naive sau depășite, principiul de bază al lansărilor este exact cel folosit în lansarea primilor sateliți artificiali în anii ’50 și începutul anilor ’60, iar calculele inginerești, foarte rezonabile. Misiunile Apollo și Artemis parcurg distanța dintre Terra și satelitul său natural într-o perioadă de timp de 76 până la 78 de zile față de cele 97 de zile prevăzute de Verne, ajutate fiind însă de propulsia activă a rachetelor. Și mai remarcabilă este predicția metodei de întoarcere. Folosirea gravitației este unul dintre principiile de bază pe care le-au utilizat și le vor utiliza și misiunile Artemis. Căci eroii lui Verne, ca și astronauții de astăzi, nu doar pleacă în explorare, ci se și întorc vii și nevătămați din misiune, ceea ce este o condiție esențială a succesului.
Cred că este interesant de menționat că romanul lui Jules Vernes nu era prima lucrare literară care imagina călătoria omenirii spre astrul nopții. O făcuseră deja scriitorul latin Lucian în secolul al II-lea e.n., cu O poveste adevărată, episcopul, istoricul și autorul timpuriu englez de science-fiction Francis Godwin în 1638 cu Omul de pe Lună, Cyrano de Bergerac (inspirat de Godwin) în 1657 cu Istoria comică a statelor și imperiilor Lunii, preotul și filosoful englez John Wilkins în 1638 cu romanul Descoperirea unei lumi pe Lună și scriitoarea franceza Marie-Anne de Roumier-Robert cu Voyage de Milord Céton dans les sept planètes, ou Le nouveau Mentor care apăruse la Paris în 1765. Niciunul dintre ei nu anticipase însă detaliile tehnice și științifice. În plus, romancierul francez a fost preocupat și de scopul și consecințele explorării spațiale. De la Pământ la Luna are în fapt două ‘sequels’ (continuări). În 1870, Jules Verne și-a trimis din nou eroii în spațiu pentru o călătorie În jurul Lunii, iar în 1889 a publicat romanul Achiziționarea Polului Nord, carte care ar putea fi considerată o precursoare a romanelor despre corporațiile și guvernele care folosesc tehnologiile în scopuri periculoase (în acest caz, tunul Columbiad va fi folosit să schimbe înclinarea axei de rotație pentru a putea exploata zăcămintele naturale din Antarctica).
(sursa foto: https://edition.cnn.com/2026/04/01/science/gallery/moon-mission-artemis-2-photos)
Realitatea începe de la fantezie și dă naștere unor noi fantezii. Programul Artemis reprezintă revenirea Statelor Unite cu un program ambițios de explorare spațială, care-i va duce pe astronauți pe Lună și apoi pe Marte. Am scris despre misiunea Artemis II cu câteva luni în urmă, atunci când ea se afla în fazele finale de pregătire. Unul dintre motivele principale ale interesului reînnoit al americanilor pentru explorarea spațială este concurența chineză. În anii ’50 sau ’60 motivul central al competiției spațiale era Războiul Rece. Astăzi competitorul Americii s-a schimbat, el nu se mai numește Uniunea Sovietică, ci China. Este o competiție alimentată de nevoia de prestigiu, dar și de considerente strategice. Unii specialiști estimează că viitoarele războaie se vor purta în spațiu sau și în spațiu.
Scopul principal al misiunii a fost validarea rachetei de lansare, a sistemelor navei spațiale Orion, a operațiunilor echipajului și a procedurilor misiunii înainte de aselenizările prevăzute în viitoarele misiuni Artemis. Din multe puncte de vedere, obiectivele misiunii Artemis II au fost similare cu cele ale lui Apollo 8 din 1968, primul zbor lunar cu echipaj uman din cadrul programului Apollo, în timp ce traiectoria sa de întoarcere liberă semăna cu cea parcursă de Apollo 13 în 1970. Artemis II a trecut toate testele majore de la lansarea sa din 1 aprilie și până la întoarcerea pe Terra la 11 aprilie, racheta, nava spațială și echipajul performând mai bine decât îndrăzniseră inginerii să spere. Racheta Space Launch System (SLS) a generat puterea necesară lansării și a executat perfect corecțiile de traiectorie. Capsula Orion – cu oameni la bord pentru prima dată – a funcționat conform planului, lucru pe care niciun simulator nu l-ar fi putut demonstra. Scutul termic, care produsese motive de îngrijorare în timpul zborului fără echipaj al lui Artemis I, s-a comportat mult mai bine, deși rezultatele detaliate sunt încă prelucrate. Poate că cea mai mare realizare constă însă în acțiunile echipajului Artemis, care au generat speranță și optimism într-o lume care pare să aibă nevoie disperată de inspirație.
(sursa imaginii: www.flickr.com/photos/nasa2explore/55199856318)
Ce urmează? O aselenizare până în 2028, cum arată oficial încă programul, rămâne o încercare dificilă. Mulți experți estimează că este mai degrabă vorba despre un interval de peste trei-patru ani. Succesul acestei misiuni – de la lansare până la survolul lunar – a schimbat probabilitatea într-o direcție considerată acum corectă. Întrebarea nu mai este dacă Orion poate zbura. Întrebarea este dacă modulele de aselenizare (încă netestate) și voința politică pot ține pasul. Nava spațială, cel puțin, și-a îndeplinit misiunea. Artemis II este o poveste despre inspirație și o poveste despre știință. S-a întâmplat asta și în vremea când se executa programul Apollo. Și azi ne aflăm într-o perioadă în care această lume are mare nevoie de optimism, o perioadă nu foarte diferită de cea a anilor ’60, și aceea marcată de războaie în întreaga lume și de tulburări civile acasă în SUA. Aselenizarea din iulie 1969 a fost un moment în care toți locuitorii Pământului s-au simțit solidari în a urmări misiunea și a se bucura de succesul ei. Se va repeta aceasta unitate în gânduri și cu Artemis? Rămâne de văzut.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt12042730/mediaviewer/rm341827330/)
Cei patru membri ai echipajului lui Artemis II au vizionat în perioada de carantină care a precedat misiunea filmul Proiectul Hail Mary, care a fost, dacă vreți, parte din pregătirea lor psihologică. Filmul este inspirat de cartea cu același nume a lui Andy Weir, despre care am scris și aici cu câțiva ani în urmă. Autorului îi plac eroii care se confruntă cu singurătatea și o înving. Mark Watney, eroul primului roman publicat al lui Weir și al filmului inspirat de acest roman, era abandonat pe Marte în urma unei furtuni de nisip și va trăi o poveste de supraviețuire la dimensiunile sistemului solar. Pentru Ryland Grace, profesorul de științe care este eroul celui de-al doilea roman al scriitorului, Proiectul Hail Mary, aventura se petrece la scară galactică. El se trezește dintr-o comă indusă, pe o navă spațială care gonește spre una dintre stelele apropiate (‘apropiat’ însemnând câțiva ani-lumină). Se află într-o stare de aproape totală amnezie, știind doar că este însărcinat cu o misiune de o importanță critică despre care însă nu își amintește nimic. Romanul și scenariul filmului combină două planuri narative. Cel al prezentului, în care eroul se confruntă cu singurătatea și cu încercarea de a-și aminti și apoi de a aduce la îndeplinire misiunea care îi fusese încredințată, și cel al trecutului, a cărui imagine se completează treptat, ca într-un puzzle al memoriei, și care va contribui la regăsirea propriei identități, dar și la revelația misiunii unice pe care o are de îndeplinit. Există o deosebire esențială între Marțianul și Proiectul Hail Mary (filmele). Primul îl avea ca regizor pe strălucitul, prolificul și inegalul Ridley Scott, la care chiar și eșecurile arată bine și spun multe. Pentru filmul recent lansat, studiourile MGM i-au ales pe Phil Lord și Christopher Miller, care nu au mai realizat un film de lung metraj de 12 ani, de la The Lego Movie.
(sursa imaginii: www.imdb.com/title/tt12042730/mediaviewer/rm2435893506/)
Voi dezvălui foarte puțin din acțiunea filmului, pentru a nu răpi din plăcerea vizionării. Miza din Proiectul Hail Mary este nu salvarea individuală că în Marțianul, ci nici mai mult nici mai puțin decât salvarea Universului. În carte, Soarele (steaua Sol) începe să se stingă. ‘Ceva’ îi fură din energie, mai mult de un procent în fiecare an. Peste câțiva ani, Pământul va intra într-o eră glaciară, peste câteva decenii viața nu va mai fi posibilă. Acel ‘ceva’ de dovedește a fi o formă de viață pe cât de primară pe atât de nocivă. Singurul supraviețuitor al echipajului trimis să salveze sistemul solar de la extincție va descoperi că este vorba despre o pandemie intergalactică, că nu doar Soarele, ci și alte stele sunt în pericol și că soluția poate fi doar o colaborare între speciile care populează universul. Pe drum vom asista la o întâlnire de gradul trei.
Dacă tot l-am citat pe Spielberg, filmul datorează mult poveștilor spielbergiene din anii ’70 și ’80 care relatau întâlniri dintre specia umană și extratereștrii binevoitori, chiar dacă nu prea atrăgători la prima vedere (și nici la următoarele). Nu doar că Rocky, prietenul din alte stele al lui Ryland Grace, imaginat și manevrat de James Ortiz, pare a fi un verișor al lui E.T., dar sunt împrumutate (sau poate introduse ca omagiu) texte precum ‘ … go home’. Lui Ryan Gosling i s-a propus rolul de la începutul discuțiilor despre ecranizarea romanului și personajul pare să fi fost imaginat pentru el. Gosling a mai interpretat pe ecran un astronaut, pe Neil Armstrong din First Man. Aici adaugă nu doar omenie, ci și foarte mult umor. Ca detaliu anecdotic, talentatul și carismaticul actor canadian a transmis membrilor echipajului Artemis II un mesaj înregistrat cu urări de succes, pe care aceștia l-au ascultat înainte de lansare. Un personaj foarte interesant este cel al conducătoarei și coordonatoarei misiunii, Eva Statt, căreia îi sunt alocate resurse și autoritate nelimitate, în încercarea de a salva planeta. La citirea cărții, personajul m-a intrigat și scriam că ar putea fi eroina unui film doar despre ea. În film pierde ceva din profunzime dar câștigă interpretarea Sandrei Hüller, la primul său film peste ocean. Nu este singurul detaliu care se pierde în ecranizare (și nu sunt adeptul ecranizărilor fidele). Pasiunea pentru muzică în general (limba eridienilor vorbită de Rocky este descrisă în carte cu note) și pentru Beatles în particular, de exemplu, nu-și găsesc echivalențe cinematografice. Project Hail Mary emoționează cu stereotipuri de Hollywood acolo unde ar fi putut găsi soluții mai originale, poate chiar din carte. Ne putem doar imagina cum ar fi arătat filmul în regia lui Ridley Scott sau a cuiva din liga lui. Dar și așa, este un film care se adaugă marilor povești intergalactice. Cei care cred – ca mine – că specia umana va exista doar dacă explorează spațiul, vor iubi filmul. Cred că nu doar ei.
Fantezia și și știrile despre realizările tehnico-științifice vor concura pentru atenția noastră în viitorii ani. Cititorii acestei rubrici știu că sunt și un pasionat al filmelor și cărților de science-fiction, și un atent observator și comentator al progreselor științelor și tehnologiei. Pe amândouă le vom urmări și le vom discuta aici, atâta vreme cât avem combustibil.
