Carmen Constantinescu
Și te va mai îmbrățișa doar acel zâmbet dintr-o fotografie alb negru pentru că bucuria din suflet e singura îmbrățișare autentică ce o ai deja.
Nu lăsa pe nimeni să-ți fure zâmbetul din suflet, nici chiar țipetele unui om care a uitat că rugăciunea e bucuria și liniștea sufletului abandonat.
Sunt oameni care țipă la alți oameni. Unii sunt pierduți în vârtejul banilor, alții în frustrări.
Sunt momente în care ai vrea să schimbi și Cerul, și Pământul, dar Luna te alungă și îți dă o nouă șansă să fii Soare și Stea.
Să-ți fie dor, dar nu de oamenii cu săgeți în vorbe și ace în priviri.
Se zice că, pentru ca să câștigi ceva, trebuie să pierzi altceva.
Ai pierdut oameni. Ai pierdut șansa de a mai da viață altei vieți, de parcă ai avut de plătit polița unui demon din altă generație, dar ai câștigat zâmbete, și sunt doar ale tale.
Să iubești, Tu, femeie care țipi, să iubești viața, să iubești zâmbetul și bucuria că exiști!
Tu să taci! Nu, nu tac!
Să nu taci, tu, femeie pe care nimeni nu te mai îmbrățișează și niciun bărbat nu îți mai dă niciun sărut. Să nu taci, tu, femeie care ai plâns pentru o sută de generații pentru că te va îmbrățișa zâmbetul tău și cântecul inimii.
Tu, femeie, ești doar tu în povestea Ta!
Poate că te afli pe strada celor care nu au mai fost îmbrățișați.
Poate că, în acele clipe, nu ai mai putut zâmbi pentru că un demon ți-a ars cartea fericirii.
Fii Soare, fii zâmbet ca să nu te pierzi în oceanul amărăciunii.
Tu, femeie, ridică ochii și privește viața!
Un text dedicat femeilor care luptă singure cu cancerul de col uterin.
