Diana Serena Bunea
Cu prilejul lansării albumului Ousia și al concertului susținut la Montréal l-am invitat pe David la un dialog deschis despre Chopin, muzică, procesul de creație, inspirație și turneul Ousia din Canada și România.
David este născut la Montréal în 2009, a început studiul pianului la vârsta de 6 ani, în particular cu Francine Bérgeron la Școala de muzică Jocelyne Laberge din Chateauguay, apoi cu prof. Yoana Petkova; și a continuat cu prof. Viorica Nistoroiu, Roman Manoleanu și Adrian Borza la București.
David compune de la vârsta de 8 ani peste 25 de piese muzicale clasice și peste 20 de piese muzicale moderne; a câștigat Medalia de argint și Premiul Juriului la Concursul de interpretare din Québec la gala din 14 mai 2022; a compus muzica pentru proiectul audiovizual Canada Goes Pop finanțat de Consiliul Artelor din Canada în octombrie 2020.
În Europa, David s-a remarcat prin obținerea Premiului de Excelență la secțiunea „Tânăra speranță în Artă”, conferit în cadrul Galei „Sommet d’Affaires Franco-Roumain”, Paris, septembrie 2022. Totodată, este Laureat al Festivalului Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „Mihail Jora”, ediția a III-a (2022), cu Premiul Special al Juriului la Secțiunea Concurs de compoziție muzicală, cu piesa La valse mélancolique, compusă în 2022.
În perioada petrecută în România (2022-2024) compune muzică originală pentru piesele O viață, o șosetă, un vis și o mașină de scris (2022) și William Shakespeare. Opere complete, spectacole produse de Teatrul George Ciprian din Buzău; și colaborează cu Teatrul Național din București.
David este prezent la Masterclass-urile susţinute în cadrul „Transilvania Jazz Festival” 2021 și 2022 de muzicianul german Sebastian Studnitzky la Academia Naţională de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca.
Tânărul nostru pianist a susținut recitaluri de pian la București în 2022, la Teatrul Național, la Cannes în septembrie 2022, în cadrul proiectului „Expo-concert”; la Zalău în 2022 și la Cluj-Napoca în 2022 în cadrul „Transilvania Jazz Festival” 2022, ediția a XVI-a; la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, în cadrul Proiectului multimedia „O viață într-o valiză. Franța-Germania-Austria-România-Ucraina”, în noiembrie 2022.
În 2025 a susținut un turneu de succes în Canada, L’éternel Chopin, la Montréal, Québec și Trois Rivières.
În 2026 a revenit pe scenă cu un concert la Montréal, odată cu lansarea albumului Ousia pe 22 februarie 2026.
Pe 7 martie 2026 a susținut un concert la Ateneul Român în sala mică, concert pentru care biletele s-au vândut în totalitate, sold out, în câteva zile.
Diana Serena Bunea: David, te felicit sincer pentru concertul și lansarea albumului Ousia, la care am avut ocazia să particip acum câteva zile. Îți mulțumesc pentru că ai acceptat invitația mea la acest dialog.
Când te afli în fața unei piese noi există un procedeu anume la care apelezi pentru a pătrunde toate acele subtilități de profunzime asftfel încât să duci interpretarea ei spre perfecțiune?
Dinu Lipatti afirma în 1950 în cadrul unui interviu acordat pentru radiodifuziunea din Geneva că are nevoie de câteva săptămâni pentru a memora o piesă nouă fără a atinge pianul, apoi urmează tehnica degetelor iar după stăpânirea acestei tehnici urmează pătrunderea nuanțelor, o lună-două pentru a memora piesa dar nu pentru a o prezenta publicului, urmată de o pauză de câteva luni, iar apoi reluarea piesei pentru polisaj și pentru definitivarea nuanțelor, constatând cu bucurie că piesa dospește în acest răstimp de pauză și totul curge natural, de la sine.
David Hodoș: Există într-adevăr un procedeu de învățare a pieselor pe care îl fac. Nu m-am gândit neapărat la o metodă. Încă de mic auzeam o piesă care îmi capta atenția și o întrebam pe profesoara de pian, îi cântam cu vocea melodia și ea o punea în note pe pian, și mă întreba dacă așa este, astfel am învățat Nocturna Opusul 9 numărul 2, prima piesă de Chopin. Înainte să învăț piesa o ascult de foarte multe ori, vizualizez notele și sesizez nuanțele, astfel simt deja cum le voi interpreta. M-am atașat emoțional de majoritatea pieselor pe care le-am învățat.
Da, într-adevăr, există și o perioadă de maturare, când învăț piesa apoi o las un timp, apoi revin în momentul în care piesa este integrată deja corpului și mușchilor și mă concentrez exclusiv pe nuanțe în acest moment.
DSB: Totodată, Lipatti afirma că muzica lui Bach este cea care îi e cea mai dragă inimii sale, cea care îl face să se simtă cel mai puțin impur, cea care scoate la lumină potențialul său. Nu dorea să se specializeze dar era muzica căreia îi consacra cel mai mult efortul său artistic.
David, tu ai debutat în două concerte consecutive cu Chopin. Este Chopin cel mai apropiat de sufletul tău, te regăsești în piesele lui Chopin? De ce Chopin?
DH: Da, Dinu Lipatti era foarte apropiat de Bach, din câte știu eu era și de Chopin, însă mentorul său spiritual era Bach. La mine a fost întotdeauna Chopin, de la început de la prima piesă de Chopin datorită acestei apropieri, a acestui mod de a transmite emoțiile, compozițiile mele sunt apropiate de modul în care transmite Chopin emoțiile în lucrările sale muzicale. De Bach eu personal nu m-am simțit atât de legat emoțional, îi port însă o admirație deosebită pentru geniul său muzical și patrimoniul imens lăsat în urmă.
DSB: „- Madame Pylinska, quel est le secret de Chopin? – Il y a des secrets qu’il ne faut pas percer mais fréquenter: leur companie vous rend meilleur.”, Eric-Emmanuel Schmitt întreba într-unul din romanele sale intitulat Madame Pylinska et le secret de Chopin.
Care este în opinia ta secretul lui Chopin?
DH: Care este secretul lui Chopin? Este o întrebare foarte frumoasă, da. Mic fiind, am fost surprins să aflu de prietenia dintre Liszt și Chopin, de umorul său rafinat și ironic. Personal cred că secretul lui Chopin constă în profunzimea compozițiilor sale.
DSB: La 16 ani ești deosebit de responsabil, matur și disciplinat, ceea ce este atipic pentru un adolescent. A jucat muzica prin disciplina și practica sa constantă un rol în conturarea acestei laturi a personalității tale?
DH: Da, desigur, mai mult chiar, este o interdependență a acestor factori. Vreau să zic totuși că necântând piesele la pian cu partituri, fiindcă, așa cum am spus, eu simt că trebuie să le integrez mai întâi în toată ființa, apoi să le redau, dacă aș cânta cu partituri ar fi o ruptură de transmisie. Fizica cuantică este a doua mea pasiune, am început cu discuțiile despre filozofie pe care le purtam cu tatăl meu, care s-au transformat apoi în weekend-urile noastre.
Rutina și disciplina muzicală s-au instalat cu adevărat la pandemie, atunci pianul s-a lipit de mine cu adevărat.
Există un termen din engleză, pattern recognition, nu poți să memorezi o piesă cu fiecare notă muzicală, trebuie studiat ca o structură în care totul se leagă, ajungem din nou la fizica cuantică. Eu personal memorez mai mult vizual, este o poziție de mână sau prin simțire, anumite forme geometrice care îmi apar și pe care le recunosc când mâna sau corpul trebuie să facă acea mișcare.
DSB: Există unul sau mai mulți mentori, fie el profesor sau un model, cărora le datorezi parcursul și succesele tale internaționale?
DH: Aș începe cu Yoana Petkova, care a fost prima profesoară cu care am lucrat în privat la Montreal. Ea este profesoara care, mai mult decât să cânt la pian, m-a făcut să iubesc muzica, căci fără pasiune nu se poate să performezi în acest domeniu. Apoi am avut mai mulți profesori, chiar și în România, de tehnică, de teorie. Profesori cu personalități diferite și background-uri diferite, astfel încât fiecare și-a pus amprenta pe personalitatea mea muzicală. În prezent lucrez la Montréal cu profesorul Steven Massicotte, profesor la Conservatorul din Montréal, care are în comun cu Yoana atât rigurozitatea, cât și detașarea creativă. Îmi amintesc cum interpretam o piesă și pe partitură scria ceva, eu la început am interpretat fără să dau atenție partiturii și apoi mă scuzam pentru eroare, nu am pus cum trebuie pedala. O cânt cu pedala și profesorul îmi spune: „Stai puțin, cum ți se pare că sună? Sună bine?”. Fiind onest, am spus că nu mi se pare că sună bine. „Atunci nu fă așa, fă cum crezi tu”, a venit răspunsul profesorului meu. Am aflat atunci că există mai multe variante, mai multe manuscrise diferite. „Noi ce dorim este să o aducem la epoca noastră și la cum vrem noi să o exprimăm.” Din acel moment am făcut exact așa, fiindcă se plia exact pe ceea ce simțeam eu. Așa trebuie luată această Artă. Interpretarea este de fapt o reinterpretare. Piesele au fost interpretate mereu de-a lungul timpului, însă eu vin cu nota mea personală.
DSB: Cât de important este rolul părinților tăi, în susținerea și reușitele tale?
DH: Rolul părinților este foarte important. Activând amândoi în lumea artistică, eu am participat de mic la spectacole, la piese de teatru, la concerte și evenimentele culturale organizate de ei, mai mult chiar, am avut șansa să văd si să discut cu artiștii. Am avut o șansă extraordinară datorită părinților să văd munca din spatele scenei. În continuare, părinții mă ajută și mă susțin cât și cum pot ei mai bine. Mama cu organizarea, tata cu experiența artistică, fiind regizor.
DSB: În ultimii ani ai colaborat la câteva proiecte importante cu Teatrul Național din București, ai avut parte de experiențe inedite în lumea teatrului. Există o legătură între muzică și teatru?
DH: Tocmai vorbim de teatru și muzică. Proiectul Călătoria e la Teatrul Național din București. Am participat într-un spectacol cu actori, muzicieni, dansatori din generații diferite. În acest „cinematograf viu” eu am jucat o piesă muzicală diferită în fiecare piesă de teatru în funcție de energia mea proprie din ziua respectivă. Este ceva superb! Călătoria nu este un spectacol linear, este un fel de Tarantino, momentul climax-ului varia în fiecare spectacol, în funcție de energia noastră colectivă, eram 50 de oameni în acest proiect teatral pus în scenă de Dan Puric la Teatrul Național din București. Muzica și teatrul se împletesc, se completează.
DSB: Poți să ne dezvălui cum se desfășoară procesul de creație? Există un pattern, este vorba despre un moment, de inspirație de moment?
La ce vârstă ai scris prima compoziție proprie?
Compozițiile proprii sunt definitive sau există momente când revii asupra unei compoziții și o finisezi?
DH: Aș spune că procesul meu de compoziție începe foarte natural, cu o joacă la pian, o simplă joacă, și în acel moment apare un pattern ce evocă emoție și îmi captează atenția, apoi îl iau și îl desfac și construiesc pe el. Am avut o perioadă în care am încercat să fiu mai metodic în compoziție, să aplic reguli, dar rezultatul venea anevoios, greu, forțat parcă. Astfel că am luat decizia de-a continua joaca, așa natural cum vine această idee muzicală, voi compune și apoi lucrez pe ea. Procesul de creație este ușor și o plăcere în acest fel. Neavând nicio structură armonică în minte, care este impusă, poți să obții armonii foarte bune. Trebuie doar să ai încredere în acel instinct care zice că a sunat bine. Trebuie doar să ai răbdare, să aștepți acel moment în care vine inspirația. Eu cred că putem, nu să forțăm, dar să cultivăm inspirația. Ea vine activând creierul, în momentul când mă așez în fața pianului și încep să mă joc cu notele muzicale.
DSB: Souvenirs d’un été m-a răvășit prin prospețimea și nostalgia sfâșietoare. Care este povestea acestei compoziții?
DH: Da, povestea acestei compoziții este foarte interesantă. La început avea un alt titlu, Nouveau commencement. A fost compusă la 13 ani, la 12 ani am compus La valse mélancolique. La finalul piesei există un acord care iese din armonie, există astfel posibilitatea de a continua compoziția cu acest acord, un nou început fiindcă aduce o idee nouă. Cu timpul am înțeles că acest titlu nu se potrivea perfect cu compoziția mea, într-o zi mi-a venit în gând Souvenir d’ été și am simțit că acesta e titlul. După interpretarea compoziției la un recital am realizat că acea vară este chiar vara mea dinainte de plecarea în România.
DSB: Îți vei continua seria de concerte, care sunt planurile tale de viitor? Care este semnificația titlului Ousia?
Un turneu internațional?
DH: Da, după concertul acesta la Montréal, a fost un recital la Ateneul Român pe 7 martie. Cu Ousia, continuăm în toamnă. Acum focusul este pe compoziție și album.
Fiecare compoziție a mea a prins contur la vârste diferite, în fiecare an: la 12 ani, la 13, la 14 și tot așa până la 16 ani. Ultimele două compoziții le-am terminat la 16 ani. Ele sunt în versiunea originală, așa cum le-am compus eu atunci, nemodificate. Ousia vine din limba greacă și înseamnă esență. De fapt, fiecare compoziție a mea este esența copilăriei mele, a drumului parcurs de la copilărie la adolescență. Este o reconectare la esență, la starea aceea pură din copilărie.
DSB: David, îți mulțumesc pentru generozitatea de a ne împărtăși pasiunea, gândurile și visurile tale. Îți doresc inspirație nesfârșită și curajul de a-ți urma drumul tău pe scenele lumii.
__________
Diana Serena BUNEA este corespondent al revistei Literatura de azi în Canada
