Oglinda furată

Mi-au furat oglinda
am regăsit doar un ciob din ea
sclipind în apele tulburi
ale unei mări imense

oglinda era micul meu rai
în care fugeam să mă cercetez
cât am crescut
cât m-am îngrășat
cum arăt și cum aș arăta cândva

acum mă privesc într-un ciob
pe rând
anatomic
să nu mă sperii de mine însumi
să nu văd șerpii de catifea
cum îmi înfășoară gândul
nici lumânarea furată de pe aripa sfântă
să n-o văd cum îmi desenează o cruce pe frunte

între două valuri
caii de argint își aranjează șeile
chemându-mă să înfruntăm apa
să călărim unul peste altul
în mare și în timp

abia atunci am văzut plutind peste orizont
clepsidrele
unele mici și pântecoase
altele alungite ca niște girafe
altele neliniștite și sprințare ca niște arlechini ai morții
iar deasupra lor risipind nisipul
un Cronos bătrân
mâncat de molii albastre
vărsa lacrimi

oglinda prin ciobul ei minuscul ne anunța
invazia otrăvită a foamei
care ne va devora amintirile