Singura certitudine

Ai mâinile reci când te strecori în gândul meu
și ofilești bujorul clipei.
Mereu îmbrăcată în liniște și-n întrebări
cu buzele înghețate sărutându-mi tâmpla.

Mă secondezi tăcută și nefirească
invizibilă și implacabilă
dar singura care nu mă minte
singura care-și ține promisiunile
chiar dacă știu că mă vei surprinde
dacă nu cumva
ceasul cu limbile-ncleștate
va deconspira vântului clipa aleasă.

Sângele-mi fierbe
într-o oglindă spartă de gânduri
într-o lume de ceață volatilă
iluzii și hazard
cu zile nesfârșite sau ani cât o secundă
speranțe neîmplinite …

Tu.
Singura certitudine din viața mea!

Te simt în tăcerea ce urcă în piept
în clipa când gândurile se opresc
când timpul se zbate și nu-și găsește drumul
iar aerul refuză să mai intre în plămâni.
Îți ascult bătaia inimii de fier
când frunzele le preschimbi în aramă
topind marginile lumii.

Efemeritatea-mi devine clară
sub lupa certitudinii tale
stârnind admirația
într-un cocteil din frică
reverență și resemnare.
Suflul tău înghețat îmi deschide porțile misterului
sfărâmându-mi în palme vasul de lut al logicii
îmbrățișându-te
sub ghilotina certitudinii autentice.