Nu am plecat de acasă,
doar m-am părăsit puțin,
istovit de propriul trup
ce dă rateuri necontenite.
Nu te speria, lumina mea,
nu fac decât să încerc umbra
pentru o vreme nedefinită,
până când sacrificiile tăcerii
vor învinge fragilitatea ființei.
Nu te teme de penibilul ruinei;
asaltul umbrelor nu ține o veșnicie,
după cum nici iubirile în descompunere.
Așa că adună-te din ruinele absenței
și lasă-te purtată de valurile răbdării.
Nu am plecat de acasă,
doar m-am părăsit puțin,
căutând o inimă mare, viguroasă,
care să mă arunce fierbinte
în așteptarea ta înfrigurată.
Nu am plecat de la tine,
doar te-am lăsat puțin,
ca să mă regăsesc dincolo
de lamentațiile inimii,
în tărâmul fermecat al vibrațiilor,
în paradisul cald al luminii,
în culcușul feeric al liniștii tale.