m-am pornit mai lent spre centrul orașului
ca să mai văd un’ alta
pe la anticariatul de prin zona Artelor
un centru frumi rău
ce-mi inspiră tot timpul
acea energie de care am nevoie
mereu și mereu același sentiment puternic
de vitalitate interioară
mă contopesc cu locul
e-aproape, sunt aproape de Liceul de Arte
și mă inspiră indiferent ce preocupare aș avea
m-am pornit la drum fără cafea
pe parcurs am luat-o
nu era chiar așa bună
dar conta Cafeaua
s-a răcit intre timp
mi-au înlemnit tâmplele și
m-am gonit mai repede către
anticariatul din zona Artelor
ploua ușor a Bacovia
mă grăbii s-ajung și paltonul mă proteja
jeanșii cei strâmți negri rău
mă rupeau/contopeau de energie
și uite-așa mi-am luat două istorii literare mari
culmea, mi-au încăput în rucsacul bine securizat
am plecat spre papa
căci îmi era „foame”
adio, frumosul meu loc și
Centru al Artelor…!