Gabriela BoticiÎn liniștea ce naște poezie, cu aer dens de dor și legământ,
orice cuvânt ia formă străvezie cu har nestins din pulberi de tăcere.
Este și Cer, dar e și frenezie. Absență e ce-n taină însă cere
o clipă doar din lumea ta târzie. E matricea spre visul neînfrânt.
E sanctuar în care nu se moare, la rang înalt se scaldă viața-n miere,
se-nalță-n cânt în zările ușoare, de ști să taci și să pătrunzi în vânt,
de vrei să guști a muzelor izvoare, și-apoi să uiți c-ai scris în graiul sfânt,
dar să revii în ziua următoare, cu-același ritm din valuri efemere.
În Helicon se naște Universul, din rima lui ce se dezleagă-n pace
iar muzele rescriu din umbră sensul, de-ncredințezi că vrei să-ți fie cale,
și le urmezi cu pietate pașii, și te supui de vor să te îmbrace
în haina lor cu fir de-argint țesută, pentru-a vibra doar sensuri joviale.
Pentru-a simți sonetul cum sărută, și-a izgoni silabele sărace,
cu-același jind s-adori clipa născută. Pătrunde-adânc în gândurile tale!
