Nu mai avem alternativă ;
există o unică autostradă a istoriei
fără direcție și sens
doar cu un punct terminus cert
numit simplu catastrofă colectivă.
Un drum sinuos, de multe ori incert
dinspre nicăieri spre nicăieri
excelând prin numărul de victime
și iluzii aruncate deoparte
în sanțurile fetide din marginile lui.
Un itinerar al groazei
un parcurs al infernului
o cale a pieirii colective,
unde indivizii sunt mânați în coloană
în șiruri uniforme, tăcute
precum vitele la tăiere.
Nu mai avem alternativă;
aici pe plan terestru, totul este compromis
avem doar dreptul de a muri
fără să crâcnim, fără să zăbovim
mereu pe drumul ce duce spre nicăieri
numit simplu abis.
Între abis și catastrofă colectivă
putem alege în mod liber
democrația extincției e încă în vigoare.
Hai să murim odată,
să nu ne mai tot lamentăm
ori să ne răsfățăm cu ifose de cetățeni liberi.
Suntem creați să fim victimele
căii libere spre nicăieri.