Ochii tăi

Corăbiile triste
îşi legănau boturile
înverzite de alge
pe dunga debarcaderului

sus pe faleza cucerită de pini
lupii levantului
nu înţelegeau jocurile mării
marea aceea ascunsă-n potire de calcar
răsucită în cochilii
şi biciuită de lamâi

doar câinii de mărgean
păzitorii egeeni ai vechilor valuri
îşi aprindeau făclii în vârful cozilor
spre a aduce lumină

în mijlocul clipei
visul meu trist
se îneca într-un
lavoar de porţelan
fugind de ochii tăi
care admirau din zori
şi până-n noapte
sclavii lucioşi
descărcând plăceri levantine
din pântecul
corăbiilor albastre

ochii tăi
izvor nesfârșit
de făgăduinţe