Maria M VasileCândva, prin timp,
la margine de anotimp
trecând,
am văzut plângând o
salcie cu crengi gingașe
ce atingeau maluri uitate.
Plângea cu lacrimi aromate pe buza lacului fără păcate.
Mi-am adunat aripa-n sân și m-am oprit
să- i simt dulceața de pe pleoape
îngrămădită-n poala dintre ape.
Am adunat în palme calde
o picătură aromată,
părea o lacrimă de fată
ce suspina,
se prelingea tăcut pe carnea mea…
Era singurătatea tristă ce curgea
din ochiul cenușiu de stea
al unui trist bărbat ce rătăcea.
Cândva, la margine de anotimp, prin timp…
