Literatura de azi 
Aşa era supranumită Otilia Cazimir (12 februarie 1894 – 8 iunie 1967), pseudonimul literar al poetei Alexandrina Gavrilescu (pseudonim ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu). Cunoscută traducătoare şi scriitoare, mai ales de poezii pentru copii, a debutat în anul 1912 în revista Viața românească, cu poezie, iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicația Însemnări ieșene.
Destinul Otiliei Cazimir şi cel a lui George Topîrceanu se vor uni atât literar, cât şi sentimental. Deşi George Topîrceanu se căsătoreşte în anul 1912 cu învăţătoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe, căsnicia se va destrăma, iar între acesta şi Otilia Cazimir se va înfiripa o poveste de dragoste discretă care va stârni interesul cronicarilor şi al publicului, ca orice legătură între personaje publice. Într-o epistolă adresată uneia dintre prietenele şi confidentele sale, Otilia Cazimir îşi exprimă sentimentele, angoasele şi dorul pe care le înfruntă după moartea poetului George Topîrceanu.
Alături de George Topârceanu
„Sunt ostenită. Din ce în ce mai ostenită. Îmi vine să mă aşez pe marginea drumului şi să mor. Dar… n-am vreme. Am atâtea de făcut! Două zile am lucrat, la vila domnului Sadoveanu, ca să pun un pic de ordine în manuscrisele lui. Caietele, însemnările lui, claie peste grămadă într-un sac! Le-am scos, le-am netezit, le-am rânduit.
Filosofie, psihologie, fizică, studii despre stil, versuri, teatru Papură-Vodă, Microcosm… Aşa de tare m-a emoţionat, aşa de cumplit m-a speriat imensa bogăţie de material de preţ pierdut, aşa de tare m-a obosit efortul, că am venit acasă bolnavă, cu corpul prins de dureri rele, cu fălcile încleştate.
Şi lipsesc manuscrise! De ce le-au luat? Ce-or să facă cu ele străinii, nepricepuţii? Era, ştiu bine, un capitol dintr-un roman în franţuzeşte, un deliciu. Romanul s-ar fi chemat Souvenirs d’un nourrisson. Şi începea: Je me souviens… Ţi-l imaginezi?”
***
Baba Dochia
Toată noaptea au lătrat
Câinii de la jitărie,
De gândeai că-i lupu-n sat.
Ce să fie?
Ce să fie?
Ia, o babă cu cojoc
A mas noaptea, fără foc,
În desiş uscat de soc!
Acum vine pe-ndelete –
Că i-e drumul fără grabă –
Şi drept singură podoabă
Are-n plete
Un scaiete.
Şi de dus, dintr-un ponor,
Poartă fetelor solie,
Că le-aduce mărţişor
Un bănuţ de păpădie!
Imagine cover: Muzeul memorial „Otilia Cazimir”
Sursa foto: istorie-pe-scurt.ro
