O figură emblematică la granița dintre Folclor și Inovație

Despre Alecsandri, criticul Eugen Simion menționează faptul că ,,Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care îl detestă cel mai mult. Când se face frumos afară, se pregătește de călătorie.”^[1] Așadar, autorul are două faze importante în procesul său de creație: vara, anotimp în care explorează societăți străine celei autohtone, incursiuni prin care dobândește cunoștințe, experiențe, trăiri, păreri, momente, pe care, ulterior, le va transfigura în literatură, și, iarna, moment al incubării, al hibernării, al izolării de lumea exterioară, perioadă în care spiritul său creator se descătușează și dă naștere unor universuri posibile, plauzibile, reale, prin intermediul imaginației creatoare, dar și cu ajutorul memoriei ce a acționat asemenea unui burete care a absorbit complexitatea schimburilor interumane experimentate în călătoriile sale anterioare.

O personalitate esențială în istoria literaturii române, Alecsandri și-a pus amprenta asupra unei diversități impresionante de creații literare. De la arhicunoscutele ,Pasteluri, la balada de inspirație folclorică ,Miorița, sau la operele de revoltă socială, până la lucrările zămislite în urma numeroaselor incursiuni în diversele spații exotice, străine, dar și la celebrele piese de teatru din seria ,Chirița, Vasile Alecsandri și-a pietrificat locul în posteritatea literară. Așadar, ce putem desprinde ca fiind definitoriu pentru maniera în care scriitorul a ales să-și aștearnă pe hârtie gândurile? Care sunt cele mai importante caracteristici ale moștenirii sale literare? Doresc să ilustrez câteva trăsături semnificative ale creației lui Vasile Alecsandri, prin intermediul unor exemple concrete. Eseul acesta nu va cuprinde întreaga creație literară a autorului propus, deoarece acest lucru ar constitui obiectul unui studiu de dimensiuni mai însemnate.

În primul rând, una dintre trăsăturile notabile ale meșteșugului poetului anterior menționat este veridicitatea cu care creionează tabloul, cadrul natural. Prin urmare, pentru a putea ilustra această ipoteză, ne vom opri asupra unui exemplu din ,,Pasteluri”, și anume: ,,Malul Siretului”. Criticul literar Nicolae Manolescu arăta: ,,Tabloul de natură este minuțios și are un anumit realism atât în imaginea globală, cât și în detalii. Impresiile sunt precise și fragede.”^[2] Poezia este, aproape în totalitate, lipsită de pathosul retoric, de fiorul emoțional, de artificiile stilistice, autorul punând accent pe schițarea, așa cum a enunțat și Nicolae Manolescu, sinceră, concretă. Printre singurele versuri ce trimit către universul imaginar, metamorfozat de închipuirea scriitorului, sunt: ,,Aburii uşori ai nopţii ca fantasme se ridică/  (…) Râul luciu se încovoaie sub copaci ca un balaur/ Ce în raza dimineţii mişcă solzii lui de aur.”^[3] Poetul apelează la descriere ca instrument principal de reconstituire, de pictare, a spațiului, presărând detalii verosimile de poziționare locativă: ,,(…) mă aşez pe malu-i verde”; ,,Lunca-n juru-mi clocoteşte”; ,,o şopârlă de smarald / Cată ţintă, lung la mine, părăsind nisipul cald.”^[4] Se poate observa, totodată, și importanța oferită încercării de a reda coloritul peisajului, trăsătură definitorie a ,Pastelurilor. Eugen Simion puncta, în ceea ce privește ,Pastelurile lui Alecsandri, faptul că ,,Imaginația revine pe pământ și, pe cât este posibil, se încorporează în materie.”^[5]

O a doua caracteristică a operei literare a lui Vasile Alecsandri este valorificarea poveștilor, credințelor autohtone, întoarcerea către cosmosul existenței populare, inspirația trăgându-și seva din tradiție și mit. Alecsandri devine, așadar, un instrument esențial prin care folclorul românesc se transformă, se modelează, pentru ca, mai apoi, să se scurgă, încorporându-se, adânc, în mentalul colectiv. Datorită capacității sale de șlefuire a unei narațiuni preexistente, unul dintre miturile fundamentale ale poporului român, ,,Miorița”, devine parte a literaturii culte. În acest exemplu, fantezia creatoare se îmbină perfect cu realitatea arhaică, dând naștere unei povești ce dăinuie dincolo de dematerializarea creatorului său. Varianta lui Alecsandri rămâne, până în ziua de azi, două secole mai târziu, cea mai cunoscută versiune a poveștii ciobanului care îmbrățișează moartea, destinul nemilos, cu seninătate. Despre ,,Miorița”, Eugen Simion afirmă: ,,Alecsandri imaginează un loc vesel și frumos, cu flori dalbe de aur și seri blânde, suspinătoare.”^[6] La polul opus universului schițat în exemplul anterior menționat, se află o altă poezie inspirată din tradițiile lumii arhaice, și anume, ,Noaptea Sfântului Andrii, în care Alecsandri realizează o incursiune simbolică într-o lume supranaturală, în care ,,Vin strigoii, se adună,/ Părăsind a lor sicrie” , și în care cei cu credință nestrămutată sunt rugați să facă, ,,cruci mântuitoare/ Căci e noaptea-ngrozitoare,/ Noaptea Sfântului Andrei!”^[7] Conform spuselor lui Eugen Simion, strigoii sunt, aici, mai mult o alegorie, un pretext pentru portretizarea unor caractere umane deplorabile care, din cauza acțiunilor lor impardonabile, au fost dezumanizați de către poet: ,,Strigoii sunt foști despoți, vânzători de țară, demnitari lacomi.”^[8] Așadar, Alecsandri explorează atât lumi concrete, ancorate în existența materială, cât și lumi nepământene, demonice, macabre, nu doar pentru a reda mentalitatea unei pături sociale, lumea arhaică, dominată de tradiție, mit, mister și credință în supranatural, ci și pentru a sancționa anumite vicii, lipsuri umane, așa cum remarcă și Eugen Simion: ,,Fantasticul lui Alecsandri nu e pur. El exprimă, de regulă, o morală.”^[9]

În al treilea rând, după cum am remarcat în paragraful anterior, o altă trăsătură importantă a lucrărilor semnate de Vasile Alecsandri este abilitatea de a satiriza defecte umane, de a ridiculiza anumite categorii sociale, cu scop moralizator, lucru ce iese pregnant în evidență în seria dramaturgică a ,Chiriței. Personajele pe care le întâlnim aici sunt pestrițe, conturate caricatural. Eroina Chirița ilustrează categoria parvenitului social, cu aspirații moderne, împrumutate din lumea bună a societății franceze, ce dorește să impună aceste valori occidentale pe plaiurile mioritice, fără discernământ și fără a avea un fond bine înrădăcinat în realitatea societății românești de secol XIX. Piesele reprezintă, totodată, o frescă a lumii din perioada contemporană autorului, o capsulă temporală sigilată pe hârtie, dar mai vie ca niciodată, renăscând, din propria cenușă cu fiecare generație nouă care o redescoperă. Piesele zugrăvesc epoca în care lumea românească dorea să se sincronizeze cu Occidentul, dar nu avea resursele necesare pentru a realiza idealul mult dorit. G. Călinescu argumentează despre piesele din seria Chirița:

,,Amestecul de antree și fracuri din aceste vodeviluri, de moldovenească grecizantă și jargon franco-român, de tabieturi patriarhale și de inovații de lux occidental dă un tablou inedit, încântător pentru ochiul de azi. Veselia nebună a cupletelor, învârtirea în danț a personagiilor, bufoneria enormă, dar nu trivială, dau naștere unei plăcute emoții arheologice.” ^[10]

            În concluzie, în urma celor ilustrate în paragrafele anterioare, putem confirma faptul că unele dintre cele mai importante trăsături ale creației literare ale lui Vasile Alecsandri sunt veridicitatea pictării tabloului liric din ,,Pasteluri”, valorificarea tradițiilor, miturilor și credințelor societății arhaice, dar și conturarea și satirizarea anumitor imperfecțiuni existente în lumea de origine română din epoca în care a trăit și a activat. Din punct de vedere dramaturgic, condeiul său va fi continuat și îmbunătățit de Caragiale, care va deveni unul dintre cei mai mari creator de măști umane al literaturii române. Totodată, importanta sa contribuție în cadrul posterității literare autohtone va fi recunoscută și de ,,Luceafărul poeziei românești”, Mihai Eminescu, care îl va numi ,, cel mai popular şi mai mare poet al românilor.”^[11]

BIBLIOGRAFIE

1. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. Editura Cartex, București, 2024

Nicolae Manolescu, Despre poezie, Editura Cartea Românească, București, 1987

Eugen Simion, Dimineața poeților, Editura Cartea Românească, București, 1980

WEBOGRAFIE

https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/vasile-alecsandri/malul-siretului.html, Accesat la 10.06.2025.

https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/vasile-alecsandri/noaptea-sfantului-andrei.html, Accesat la 10.06.2025.

https://luceafarul.net/mihai-eminescu-si-vasile-alecsandri, Accesat la 10.06.2025.

_________

Lavinia CĂLINESCU este studentă în anul I, la Universitatea din București, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Acesta e debutul ei în critica și istoria literară.

^[1] Eugen Simion, Dimineața poeților, Editura Cartea Românească, București, 1980, p. 195.

^[2] Nicolae Manolescu, Despre poezie, Editura Cartea Românească, București, 1987, p. 117.

^[3] https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/vasile-alecsandri/malul-siretului.html, Accesat la 10.06.2025.

^[4] Ibidem.

^[5] Eugen Simion, Dimineața poeților, Editura Cartea Românească, București, 1980, p. 238.

^[6] Ibidem , p. 227.

^[7] https://www.povesti-pentru-copii.com/poezii-pentru-copii/vasile-alecsandri/noaptea-sfantului-andrei.html, Accesat la 10.06.2025.

^[8] Eugen Simion, Dimineața poeților, Editura Cartea Românească, București, 1980, p. 253.

^[9] Ibidem.

^[10] G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu. Editura Cartex, București, 2024. p. 167.

^[11] https://luceafarul.net/mihai-eminescu-si-vasile-alecsandri, Accesat la 10.06.2025.