Colocviul ,,Cultura în era digitală”

Putna, 2024

,,E un itinerar acesta către Putna, un itinerar către sinele ființei românești, semănat uneori cu sacrificii”, afirma Dan Hăulică în Portret Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Maica Benedicta (Editura Nicodim Caligraful, 2018) vorbind despre cealaltă mare îndrăgostită de aceste locuri de legendă. E adevărat, venim la Putna pentru a respira ,,aerul” încărcat de sacralitate, de istorie și de cultură, un ,,aer” pe care nu îl poți respira niciunde în altă parte. La Putna îți dai seama că cele două cuvinte credință și cultură pot fi alăturate, că nu se exclud,

În luna august 2024 s-au desfășurat la Putna lucrările colocviului  organizat de Fundația ,,Credință și Creație. Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta” și de Mânăstirea Putna, colocviu aflat la a XVIII-a ediție, al cărui titlu a fost anul acesta ,,Cultura în era virtuală”. Manifestarea a fost de o mare ținută intelectuală, foarte densă, un adevărat regal al spiritului, și a reunit mari nume ale intelectualității românești: academicieni, profesori universitari, scriitori, artiști plastici, oameni de teatru și de film, cercetători, monahi de la Putna. Toate zonele culturii au fost reprezentate: istoria, istoria și critica literară, artele plastice, muzica, totul într-o profundă îmbinare de idei și concepte. Colocviul s-a deschis cu un Te Deum oficiat în incinta mânăstirii, urmat de o slujbă de comemorare a monahiei Benedicta (Zoe Dumitrescu-Bușulenga) la mormântul acesteia. Lucrările în plen au fost precedate de vernisajul expoziției de pictură realizată de pictorul timișorean Dacian Andoni, cu titlul ,,Înviere”; de altfel imaginea aflată pe afișul colocviului reproduce unul dintre tablourile prezente în expoziție. Este vorba de ,,Respirația pământului”, cu un subiect foarte sugestiv pentru ideea de cultură; el reprezentă un pământ din ale cărui seve adânci se nasc mlădițe proaspete care vor rodi, conform simbolismului ușor de identificat, în Creație și creații.

,,Cuvântul de întâmpinare”, rostit ca în fiecare an de părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul mânăstirii Putna, a fost urmat de alte ,,cuvânte de început”: primul, al d-nei Teodora Stanciu, organizatoarea și animatoarea colocviului, și cel de al doilea, al d-lui Adrian Alui Gheorghe, președinte interimar al Fundației ,,Credință și creație. Monahia Benedicta”. Tot în deschidere, au fost înfățișate publicului prezent la colocviu cele mai recente apariții ale editurii Nicodim Caligraful: ultimul număr din Caietele de la Putna,  revista Cuvinte către tineri (nr. 17/ 2024) și cartea Povestea Bucovinei de Filip Țopa. Un alt eveniment editorial a fost lansarea ediției Molităvnic de-nțăles, a mitropolitului Dosoftei, apărută în 2024 la Editura Universității Al. I. Cuza din Iași, în colaborare cu Editura  Mitropolit Iacov Putneanul. Realizatorii acestei ediții, o echipă de cercetători din Iași (Mădălina Ungureanu, Maria Moruz, Iosif Camară) condusă de prof. univ. dr. Eugen Munteanu, au pus în evidență importanța publicării acestui ,,monument” al culturii noastre care reprezintă o ,,frântură din creativitatea lexicală” a mitropolitului. Este de lăudat faptul că mânăstirea Putna încurajează această muncă filologică; se dorește editarea Octoihului, descoperit la mânăstirea Teodoreni, un text ce părea definitiv pierdut, și se propune realizarea unei ediții de Opere, care să cuprindă atât textele în greacă, slavonă, polonă ale mitropolitului, cât și corespondența.

Secțiunile colocviului au fost numeroase; este de apreciat munca organizatorilor, și în special a d-nei Teodora Stanciu, care a reușit să adune împreună și să găsească consonanțele de idei între intervenții atât de diverse. Prima comunicare a fost cea a președintelui Academiei, academicianul Ioan-Aurel Pop care a vorbit despre ,,figura emblematică” a lui  Avram Iancu și despre vizionarismul său, care îl apropie de Ștefan cel Mare. Cele mai numeroase și mai consistente comunicări au fost cele legate de subiectul colocviului: cultura în epoca digitală. Ar fi de remarcat aici comunicarea academicianului Ștefan Afloroaei, de la Iași, despre ambiguitățile termenului ,,virtual”, dar și despre resemnificările moderne ale termenului, despre mediul virtual și înțelegerea de sine, cea a academicianului Nicolae Noica de la București, care a spicuit, din dialogurile cu maica Benedicta, ,,vorbe înțelepte”, ca de pildă cea despre civilizație, care pare să se impună în ultimii ani, în dauna culturii: prima ,,deschide apetitul”, are un caracter ,,instinctiv”, este ,,o haină pentru corp”, în timp ce a doua este cea care pătrunde adânc în conștiința membrilor unei comunități.

O comunicare deosebit de interesantă a fost cea a profesorului universitar Alexandru Tofan, de la Iași, care a pornit de la întrebarea dacă ,,inteligența artificială poate avea o experiență spirituală” și dacă ,,mașinile gândesc”. Pornind de la problema limbajului, care este o ,,grilă reprezentativă prin care lumea este transpusă în gândire”, a rolului pe care acesta îl are ,,în interiorul unui discurs spiritual” și de la funcția sa simbolică, profesorul ieșean a arătat că funcția limbajului, este diferită în cele două tipuri de experiențe: cea umană și cea a inteligenței artificiale, pentru că sentimentul istoriei, specific omului, lipsește total în experiența inteligenței artificiale, iar limbajul uman presupune o gândire istorică. În aceeași direcție de idei s-a înscris comunicarea părintelui arhimandrit Hrisostom, care a vorbit despre conflictul între realitatea concretă și cea virtuală, despre două accepțiuni ale timpului: ,,chronos” – timpul linear – și ,,kairos” – timpul subiectiv. ,,De ce trece timpul atât de repede în virtual?”, se întreabă mulți din utilizatorii de azi ai internetului.  Pentru că, a arătat părintele, virtualul consumă  ,,cronos” și este, metaforic vorbind, un ,,timp al întâlnirilor cu neputința”. De aceea ,,întâlnirile”, în cele două tipuri de experiențe, reale și virtuale, au efecte diferite pe plan emoțional – ,,doar întâlnirile față către față sunt garanția bucuriei depline”.

Alte două comunicări au plecat de la interogații incitante: cea a profesorului universitar Mircea Diaconu, care se întreba, în comunicarea sa, ,,când începe era virtuală?” și cea a scriitorului Adrian Alui Gheorghe, care, la rândul său, își punea întrebarea dacă, în era inteligenței artificiale, se poate vorbi despre sfârșitul literaturii, sau e doar o schimbare de paradigmă; el atrăgea atenția că ,,în loc să citească despre o lume ficțională, oamenii trăiesc o lume ficțională” și că astăzi, un om are un vocabular limitat, cu 50% mai mic decât cel al unei persoane de acum 50 de ani. Deosebit de interesantă a fost comunicarea prof.dr. Alexandra-Florina Mănescu, de la Râmnicu Vâlcea, care a explicat mai întâi etimologia cuvântului ,,virtual”, al cărui sens primar era legat de latinescul virtus, apoi a vorbit despre școala în epoca virtualului, despre digitalizarea masivă, codificarea numelor, ideologiile promovate în spațiul virtual, profesori virtuali, despre fenomenul de dependență foarte prezent în rândul tinerilor, și a dat multe exemple concrete din experiența de profesor. Prof. univ. dr. Dan Chițoiu s-a oprit la un subiect la fel de interesant: ,,percepția vizuală și percepția spirituală în era virtuală”, iar protos.dr. Iustin Taban a analizat ,,misiunea bisericii pe Facebook și paradoxul Parabolei semănătorului”. Ideile care s-au desprins din aceste intervenții sunt foarte diverse. Ce ar fi comun este scepticismul în privința utilizării excesive a ,,digitalului” care poate deveni de la un instrument și o unealtă în slujba omului, un veritabil ,,ucenic vrăjitor”, capabil să domine, sau chiar să se substituie omului.

Secțiunea consacrată literaturii a fost reprezentată de academicianul Ion Pop, de la Cluj, care a vorbit despre sincronism și sincronizare, despre provocările lumii actuale caracterizată printr-o ,,multitudine de mijloace de comunicare”, în care ,,esteticul este marginalizat”. Chiar dacă trebuie să existe ,,o punere în ecuație cu lumea europeană”, sincronizarea trebuie să fie ,,critică”, uniformizarea și standardizarea trebuie respinse, în schimb ,,diversitatea trebuie admisă”. ,,Devenim universali prin național”, a concluzionat domnul academician Ion Pop.  Aceeași orientare ,,elitistă” am putea spune, a avut comunicarea profesorului universitar doctor Adrian Lesenciuc, de la Brașov, care a vorbit despre puterea ,,hard” și puterea ,,soft”, despre trecerea de la ierarhii la rețele, care sunt ,,anti-elitiste și anarhice”.

O secțiune a colocviului a fost dedicată împlinirii a 140 de ani de la apariția ediției princeps a volumului Poesii, de Mihail Eminescu. În cadrul acesteia au vorbit prof. dr. Nicolae Georgescu care s-a referit la edițiile poeziilor lui Eminescu, arătând că există 25 de ediții critice care diferă unele de altele, că ,,fiecare editor își creează propria ediție”, și prof.univ. Cristina Paladian care s-a referit exclusiv la ediția princeps. Tot în cadrul secțiunii ,,literatură” au fost prezentate personalități ale culturii noastre a căror creație a avut o dimensiune creștină: preotul scriitor Ioan Pintea a vorbit despre poetul Cezar Ivănescu, ,,unul din cei mai mari poeți religioși” ai noștri, a cărei poezie stă sub semnul dihotomiei sacru-profan și conține numeroase ,,teme creștine”, scriitorul Lucian Vasiliu a schițat portretul ,,magistrului Mihai Ursachi”, iar prof.dr. Adrian Mureșan, tot un portret, de astă dată al personalității atât de complexe a lui N. Steinhardt. Kathrin Kielzer, traducătoarea Anei Blandiana în germană, a vorbit despre un volum publicat în 2001, în care a reunit 178 de scrisori de pe Frontul de Est ale lui Heinrich Boll.

O altă secțiune a colocviului a fost consacrată comunicărilor legate de arta plastică și de patrimoniu. Reținem aici materialul bogat al cercetătoarei dr. Cristina Cojocaru, care a vorbit despre experiența ei în calitate de participant la un proiect de inventariere a bisericilor de lemn, în cadrul ,,Asociației biserici înlemnite”, asociație creată de un grup de tineri arhitecți din Timișoara care își propune să descopere și să inventarieze bisericile de lemn de pe întregul teritoriu al țării, și pe cea a prof. univ. dr. Dan Mohanu, care a explicat care sunt etapele unei restaurări. și a arătat în ce măsură metodele moderne, printre care și ,,reconstituirea virtuală”, servesc realizării acesteia. Tinerii artiști plastici Teodor Zaica și Mircea Herescu și-au ilustrat prezentarea cu multe din tablourile personale. Tot legat de tema arte plastice, medicul Maria Anastasia a vorbit despre fenomenul de de-sacralizare pe care l-a înregistrat arta în secolele din urmă.

Contribuțiile legate de muzică au aparținut arh. dr. Avraam Bugu, care, pornind de la ideea că ,,poporul român a avut de-a lungul timpului o vocație isihastă”, a vorbit despre ipostaze ale isihasmului în cultura muzicală românească, insistând pe tipurile de cântare, dintre care cea calofonică, care a fost folosită ca suport muzical pentru rugăciunea inimii, pe activitatea unor cunoscuți psalți, ca Eustatie Protopsaltul, pe felul în care creația cultă a preluat melosul psaltic. Tot în seria comunicărilor cu teme legate de interferențe artistice a fost cea a scriitorului Vasile Gribincea, de la Chișinău, care a vorbit despre un ,,colonialism digital”, despre mediul virtual care produce o ,,stare de agregarea a memoriei colective”, dar și despre o armonie posibilă, bazată pe credință, care poate deveni o ,,sursă de coerență”, menită să atenueze conflictele. Profesorul universitar Gheorghiță Geană a susținut o comunicare despre Beethoven și universul muzicii ca realitate ,,virtuală”, termenul nefiind folosit în accepțiunea actuală, ci în cea folosită de Vasile Gribincea, cea de potențialitate și armonie.

Artele spectacolului au fost reprezentate de: prof. univ. Ștefana Pop-Curșeu, conferențiar la Facultatea de Teatru şi Film a Universității Babeș-Bolyai şi director artistic al Teatrului Naţional de la Cluj, care a vorbit despre interferența dintre spațiul digital și realitatea scenei, de prof. dr. Raluca Naclad, care a descris o transpunere modernă a piesei Rinocerii de Eugen Ionescu pe scena teatrului din Piatra Neamț și de prof.univ. Ioan Pop-Curșeu care, în comunicarea sa, ,,Cinematografia, artă a umanului sau sclavă a tehnologiei – câteva reflecții despre film și inteligența artificială”, a arătat care sunt provocările cu care se confruntă azi realizatorii de film.

Despre istoria și personalitățile Bucovinei, au vorbit cercet. șt. Liliana Corobca, care a prezentat destine ale unor bucovineni deportați în Siberia, și jurnalistele Mariana Struț și Maria Toacă, care au evocat personalitatea Mariei Cernov, membru de onoare al Academiei Române, profesor universitar la Universitatea din Cernăuți, critic și istoric literar, trecută la cele veșnice la 5 iunie 2024. Tot în seria evocărilor, de astă dată cea a lui Dan Hăulică, au  fost prezenți: criticul de artă Mircea Oliv, pictorul Constantin Flondor, dr. Constantin Chiriac. Vorbitorii au reliefat erudiția uriașă a acestui spirit enciclopedic, critic de artă, ambasador UNESCO (,,cel mai cosmopolit reprezentant al României la UNESCO”, cum îl caracterizează Theodor Baconsky), a inițiat Fundația ,,Credință și creație Zoe Dumitrescu-Bușulenga”. Era ,,un domn din alte vremuri”, s-a spus, ,,un pelerin tainic”, mustind de idei de întreprinderi culturale.

Colocviul de la Putna a stat sub semnul ordinii și al armoniei. Deși mulți dintre participanți și-au exprimat rezerve în legătură cu inteligența artificială și cu folosirea ei astăzi, ceea ce s-a putut remarca a fost multitudinea punctelor de vedere și diversitatea modurilor de abordare a temei propuse. Nu au lipsit micile dispute de idei, care au fost până la urmă ,,îmbogățitoare”, din ele s-a desprins ideea că de multe ori adevărurile spuse pe un ton prea tranșant deranjează. Calea regală este cea de mijloc, în care ideile trebuie nuanțate. Polemicile s-au îmblânzit sub privirea d-nei Teodora Stanciu care a adus întotdeauna corecțiile necesare și a reușit să puncteze atât diferențele, cât și consonanțele de idei. A reieșit clar că atâta vreme cât omul folosește tehnologia ca instrument care îi poate ameliora existența fizică, concretă, practică. și pe care el o poate supune, totul este bine. Pericolele apar atunci când, aceasta încearcă să se substituie omului și să-l supună, iar în cazul tinerilor, mai ales, să creeze dependențe.

Au fost prezente ,,nume mari” ale intelighenției românești, dar și tineri, practic, așa cum remarca tot d-na Teodora Stanciu, manifestarea se poate mândri cu prezența a ,,trei generații”, iar pentru tineri contactul cu personalitățile de mare anvergură care au participat a fost cu siguranță benefic. Încheiem tot cu câteva ,,rostiri” ale lui Dan Hăulică care credea, și pe bună dreptate, că ,,trebuie să știm să căutăm absolutul în ceea ce uneori pare să-l recuze”.  Tot el, încercând să definească omul de cultură, spunea: ,,eu cred că asta e definiția intelectualului”, această ,,tensiune către absolut”. Participanții la colocviu au demonstrat că putem trăi această ,,lumina lină” a unei cunoașteri de ordin metafizic, în contextul unei lumi în care uneori nu ne mai regăsim, sau din care elementul divin pare să lipsească, dacă ne străduim să păstrăm în noi acea aspirație ,,de seninătate și de tensiune calmă către absolut”. Putna va rămâne mereu locul de întâlnire al atâtor energii benefice, ,,Ierusalimul neamului românesc, cum a numit-o Eminescu”; ea ,,funcționează mereu nu numai în orizontul nostalgiilor, dar și în acela al acțiunilor prezente și al proiecției în viitor.” (Dan Hăulică, Portret Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Maica Benedicta, ed. cit., pp. 29-31)