Colind

Întinderea ozonată

strălucește alb.

Zăpada

potrivește umbrele luminii

și ale întunericului.

Verdele priponește viața,

veverițele configurează căminul,

pașii omului, încrederea.

Mirosul de rășină cheamă colindul.

Securea rece

își sprijină fruntea de copac.

Un fior urcă din lamă

în căldura trunchiului.

Mânerul securii-esență de brad-

leagă frățietate între viață și moarte.

Brad lângă secure,

întreg lângă bucată.

Lemnul trăiește amintirile prunciei.

Trunchiul tresare.

Cândva erau o familie.

Durerea încolțește în prima lovitură,

Mânerul e o unealtă ce mușcă.

Din trunchiul prăbușit

curge rășină.

Lemn și metal împreună.

Miros de colind.

Timpul când frate pe frate se vând.