Romburi arămii

Pentru că nu îmi plăceau drumurile care musteau de urme le ocoleam pe toate legându-mă la ochi în semn de răzvrătire
Îmi este frig nu recunosc orizontul prin ușa căruia îmi spui că ar trebui să mă întorc fiind de parcă ai fi acoperit-o tu cu un râu ars deși te aud cerându-mi să mă grăbesc urmându-ți
Nu prea știu ce stele şi urme să caut până în acel undeva de unde îmi vorbești căci în jur văd doar șiruri suprapuse de romburi sparte arămii
Cred că ar fi mult mai bine să îmi aduc aminte acum că niciodată nu mi-au plăcut urmele care mustesc de drumuri și să întreb necunoscutul ce nu mă recunoaște dacă îmi poate spune de unde pot să mă întorc pentru ca ușa din mine să se deschidă singură așteptându-mă