Sergiu Crăciun Mă căutai printre rânduri
și-mi șopteai printre ramuri:
nu ai venit să mă vezi
nu ai dat nici măcar
un seen poveștii mele
dar te văzusem
nu mă-ntreba cum
e important că
te simțeam;
hai recunoaște
cineva te privea și,
poate te-admira…
Hai să recunoaștem chiar
și prin tăcere, în taină
ne-am ales, Ne-a ales…?
hai să ne trimitem săgeți
cu vârf de căpșuni aurite
măcar hai și-mi e de-ajuns…
dar nici atât, nu-mi dai
atenția de altădată,
când…, parcă
ne cunoscuserăm de mici
hai să mai încercăm
nu marea cu sarea
ci ochiul cu bârna
și-atunci ce-o să mai rămână din noi?
Nimic…
când totuși suntem la fel de întregi
dar mai copți, poate
ca mărul și părul ce
iarna-s zemoase
cum curge izvorul viu
și noi…?!
mereu însetați de noi
