Flaviu George PredescuPrin ochii lui Tăticuț (5)
Săptămâna trecută a fost una cu de toate. Mai întâi cu temperatură (febră), care a adus o vacanță neașteptată. Apoi cu tot felul de chestii spontane. Deși au stat în casă luni, marți și miercuri, Vlad și Miruna, împreună cu Roxana, m-au însoțit, în final, în călătoria la Alba, printr-o decizie spontană, luată miercuri seara.
Astfel, joi am pornit la drum pe la 8 dimineața, într-un București foarte aglomerat. Dar de ce mai zic asta? Se știe că este așa aproape tot timpul. Ar fi o știre să fie un oraș prea liber, mult prea liber, cum a fost miercuri după-amiază, când m-am dus cu Vlad până la Dedeman, pe Valea Cascadelor, să cumpărăm nisip pentru joacă. Cineva ar putea sări să spună, cum adică? Nisip de cumpărat?! Da, însă este un nisip anume, foarte fin și dezinfectat, făcut anume pentru prichindeii noilor generații. Am luat nisipul și hai acasă. O masă de lucru în care se pune nisip aștepta nedesfăcută.
Am lăsat totul împachetat și am plecat spre bunici. La Rădești, hai la Rădești. Dar bunicii știu? Ups, nu știu despre hotărârea de ultim moment. Îi anunțăm de pe drum, bucuria va fi cu atât mai mare.
Ne-am oprit la granița dintre județele Argeș și Vâlcea, la OMV, să mâncăm ceva. Acolo ne-am întâlnit cu un vechi prieten de-al meu, din Alba, care mergea spre București și ne-am încărcat reciproc cu energie pozitivă. Sănătate, Gruia! Sănătate și vouă, dragii mei!
Tot spontan am luat decizia de a ne opri la mormântul domnului Manolescu, aflat în cimitirul Sfântul Ioan, din Râmnicu Vâlcea. Inițial îmi propusesem să mă opresc știind că voi merge singur, dar pentru că totul era atât de recent și tristețea mea încă așa de proaspătă, am decis să mergem și în formulă completă. Am avut o reținere, dar Roxana a spus că mersul la mormântul oamenilor care ne-au fost dragi este ceva firesc, iar copiii nu trebuie feriți de asta.
Deși sună straniu, cine umplea liniștea cimitirului cu veselie, la orele amiezii? Și norii de ploaie se dădeau la o parte și o rază ne mângâia chipurile, pe întreaga ședere lângă mormânt, unde, din 26 martie, știu că pare neverosimil, cel mai mare critic literar postbelic își doarme somnul lângă părinții și strămoșii săi. Norul s-a pus la loc „ca un receptor”, parafrazând un vers scris exact în urmă cu 10 ani, și am plecat, lăsând în urma noastră o candelă pâlpâind și luând cu noi amintirile, indimenticabilele amintiri. Rămân file de jurnal, multe file de jurnal, despre cum a fost și ce-am vorbit cu acest om remarcabil, care, cu bunele și mai puțin bunele sale, a lăsat ceva în mințile și inimile multor oameni. Asta este. „Vlăduț, aici este nenea datorită căruia te cheamă și Nicolae”, i-am mai spus. La aflarea veștii că te vei naște, am restituit toate cărțile autorului „Manolescu, Nicolae” și am fugit la maternitatea Bucur. Extrăsesem suficiente citate care să formeze medalionul Manolescu 80, pentru Luceafărul de dimineață. Era 16 octombrie 2019. A doua zi te nășteai, iar următoarea, după mari emoții, căci te-au ținut prea mult în burtică, deși apa se rupsese de la prânzul zilei de 16, ți-am pus și numele Nicolae. Ești cu 80 de ani fără o lună mai tânăr decât nenea la care am fost mai devreme.
Am plecat și nu am mai oprit până la Alba Iulia, la tipografia Tipo-Rex, de unde am ridicat cele 100 de exemplare ale numărului 7, ianuarie-martie 2024, ale revistei De Spiritu et Anima, revista Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. Ați rezistat foarte bine, copii. Căci am mai oprit o dată și la Teiuș, la o farmacie și la Profi, apoi, întrebării „când ajungem la Rădeeești?” i s-a găsit răspuns: „acum deschide buni poarta”.
„Cine a venit la mine? Păi cine a venit la mine?” S-au auzit întrebările retorice ale bunicii, apoi exclamațiile lui Titel, proaspăt trezit din somnul de frumusețe. Și a început distracția, joaca, voia bună. Miruna a dormit mult, în camera de la drum. Viața merge înainte!
Și ea, și Vlăduț mai ațipiseră în mașină, dar la destinație, după un prânz bun, doar ea s-a culcat, căci fratele a preferat să exploateze tomberonul, grădina și curtea.
Miruna se află într-o fază în care îi este frică de câini, așa că Gogu și Mac au fost alungați, cu vorbe…
Seara, toate hainele din dulapul bunicilor au fost scoase și făcute grămadă în mijlocul camerei. Pentru îngăduința lor, bunicii au primit nenumărați pupici.
A doua zi dimineața ne-am dus la Băile Sărate Ocna Mureș, unde am luat-o și pe buni. Eram ferm convinși că vor plânge la plecare, iar noi căutam argumente mentale să-i convingem că e timpul să plecăm. Când colo, după o jumătate de oră de scaldă în piscina impecabil de curată și de liberă, Vlăduț a început să dea semne de plictiseală. Soră-sa la fel. Copii, ce se întâmplă? Am mai „scăldat-o”, am mai întins-o și am stat vreo două ore. A fost și cu plâns, din cauza unui pachet de biscuiți, mă rog…Roxana n-a fost prea veselă.
Ne-am întors, am oprit la Aiud să-i luăm tort bunicului Titel, care pe 29 martie împlinea 74 de ani. Ideea a fost a lui Vlăduț și se pare că băiatul nostru are foarte multe idei bune. Căci lui Titel i-a plăcut, mai ales că i s-a și cântat. N-a fost nimic fals, forțat sau impus de împrejurări. To(r)tul a fost minunat! Am luat până și lumânări cu 7 și 4, ce mai…nepotul și bunicul au suflat împreună bucuroși. Miruna este expertă în cântecul „Laaa mulți aaaani!”
Seara, Vlăduț m-a însoțit la Tanti Monica, trăgând după el un căruț de cumpărături, așa cum au acum bătrânii, ar spune cineva. Ca să punem în el, ce credeți? Pălinca lui Tataie. Se înțelege că este vorba despre bunicul bucureștean. Hărnicuțul, lins pe mâini de goldenii mătușii, m-a ajutat energic și nici că l-am oprit.
Tomberonul a fost laitmotivul vizitei la Rădești. Mereu era umplut cu câte ceva reciclabil. Cei doi nepoți au luat împreună și ouă din cuibar, făcute de găinile de rasă, cu care bunicii se mândresc mult. „Nouă ouă pe zi, îți dai seama?”, mi-a spus taică-meu. Dar au admirat și cocoșul și s-au amuzat de felul în care bea apă, ridicând ciocul în sus. Desigur, am ajuns și la mormintele străbunicilor, Nicolae (1932-2016) și Maria (1936-2002), a mătușii mele, Liliana Salcă (1962-1980), dar și a stră-străbunicilor Nicolae (1909-1972) și Victoria (1911-1997), unde am pus candele. Mulți Nicolae…
A doua zi am plecat, după ce au purtat veste mari, de adulți, care le veneau până la călcâie, încât creativul Titel i-a și spus lui Vlad că seamănă cu Tudor Vladimirescu.
Și când ajungem? Până la urmă, cu voia lui Dumnezeu am ajuns în miros de grătar, așa cum a comandat Vlăduț încă de pe drum. Asta nu înseamnă că a și mâncat. Așa, pentru atmosferă…
Duminică am mers la biserica Domnița Bălașa. Pentru că Miruna nu a mai avut răbdare, am rămas eu cu fratele ei. La un moment dat, un diacon a venit și mi-a spus că pe băiețel îl invită Părintele Paroh în altar. Puteam să mă opun? După un timp, l-am văzut cum iese îmbrăcat în preot mic și m-am topit. Nu mai zic de următorul moment, când a ieșit cu tava, împreună cu ceilalți copii, și a strâns bani. Nenumărați bani și zâmbete s-au strâns pe tava lui de argint.
I-am mulțumit părintelui-paroh și mi-a răspuns că i-a plăcut de Nicolae și că îl mai așteaptă. Aha, deci așa te-ai prezentat, Nicolae…
București, 2 aprilie 2024
