Flaviu George PredescuPrin ochii lui tăticuț (4)
Ce s-a mai întâmplat de la ultima filă de jurnal, aceasta-i întrebarea. Păi, ne-am procopsit cu temperatură crescută, dacă este să folosim pluralul parental. Vlad era cald, ca scos din cuptor, dar termometrul arăta sub 38 de grade. Mai târziu s-a confirmat. Temperatura crescuse, așa că am început să-i dăm Panadol. Lucrurile se linișteau, apoi reveneau la starea inițială. Roxana a decis că vor rămâne acasă, așa că am știut că va urma o săptămână interesantă.
Înainte de temperatură, am fost la Therme. Dar fără nicio legătură, ca să fac o rimă. Distracția a fost mai mare decât ne-am fi așteptat. În plus, Vlăduț (care în continuare se intitulează Vladimir, cu mici momente în care ne spune că a revenit Vlăduț, doar ca să ne confirme că e bine și să vadă ce mai facem) a înotat cu colacul, a încercat și fără, dând dovadă de o poftă de apă extraordinară. Bine, a trebuit să oprim la Decathlonul din Băneasa pentru că nu i-am găsit colacul. Îl găsisem doar pe al Mirunei și prevedeam că acest lucru n-o să fie de bun augur. Urma să ne întâlnim cu Roxana în fața aeroportului Băneasa, unde se află o stație de autobuz. Traficul era infernal la ora aceea. Într-un final, pe când ne apropiam de punctul de întâlnire, au început amândoi să urle. Vlăduț își băgase piciorul pe după centura scaunului auto și nu și-l mai putea scoate, observați că acest scaun auto este un „personaj” foarte prezent în acest jurnal. Și de acolo protesta sincronizat cu sora lui care era necăjită din cauză că îi căzuse păpușa. Și încercam cu tot felul de argumente să-i conving că mai durează puțin și toate acestea se vor rezolva. N-a fost chip. Mai mult, am greșit și drumul, căci în loc să nu intru în Pasajul Băneasa și să merg pe sus, pe bretea, am intrat de-a dreptul, lăsând intrarea în Aeroportul „Aurel Vlaicu” și pe Roxana, în urma noastră.
În fine, m-am întors pe sub podul de la Ikea și am recuperat tânăra mămică, totul în urlete, solicitări și proteste. Mai mult, nu știu pe ce am apăsat din greșeală, dar geamurile au început să mi se aburească teribil.
Și am ajuns la Decathlon, apoi la Therme, cu h-ul lor cel jucăuș încorporat în nume. Acolo, așa cum am scris mai sus, a fost distracție. Mi-a plăcut că a fost și liber, iar prețul, rezonabil. În timpul săptămânii, seara, totul a fost bine. Luminițele străluceau în piscină. Pe drum Miruna m-a întrebat de ce zic Therme, și nu „piscină”. Evident că am făcut-o deșteaptă mică, pentru o așa întrebare adresată la doi ani și câteva luni. I-am explicat.
Un moment emoționant pentru Vlăduț a fost să se dea în toboganele cu apă. Cele pentru copii mici, desigur. Prin discuții realiste, în care i-am dat de înțeles că îi înțeleg emoțiile, a trecut peste plâns și și-a învins teama. Și splash, zâmbețelul a reapărut.
La întoarcere, a fost festin cu pufuleți și banane. Toată lumea a fost fericită.
Weekendul s-a încheiat în afara Bucureștiului, într-o frumoasă vizită în care tomberonul a fost eroul principal. A trebuit să facem tot felul de improvizații la plecare și să ne prefacem că-l punem pe mașină și îl luăm cu noi. Asta nu că n-ar exista astfel de recipiente și al domiciliu.
Duminică, din rațiuni de temperatură, s-a stat acasă, iar luni, marți și miercuri au fost zile pline cu mommy.
