Când va fi, odată, poate ea,
vei iubi-o ca pe-o întâmplare,
ca pe-un strop albastru dintr-o mare,
ca pe-un fir de noapte dintr-o stea.
Îi vei spune c-o aștepți de-un veac
să-ți arate că mai este vară
și că nu mai vine nicio seară
când copacii se-ntâlnesc și tac.
………..
Vei lăsa pe colțul gurii ei
patru anotimpuri de ninsoare
și un veac de păsări călătoare
adormit pe crengi pustii de tei.
Într-o noapte, vara va pleca
și, cu aripile îngropate,
vei uita-o, neștiind că poate
va fi fost, din toate, numai ea.