Gabriela BoticiÎmbracă-mă cu trupul tău cum luna-mbracă-n raze-o seară
Și dă-mi sărutul tău blajin, te rog, nicicând să nu te-oprești.
Atinge-mă cum fluturii ating în zbor sclipiri cerești
Și plimbă-ți mâinile duios, gândindu-te că e chitară.
Pe buze toarnă-mi din amurg, apoi etern să le privești
Din cântecul de pescăruș dă-mi aripi ce vor să apară,
Iar din al Cerului azur transformă-mi clipa într-o vară
Din curcubeul infinit încearcă visul meu să-l crești.
Din frunze fă-mi un așternut, chiar de natura vrea să moară
Din apele ce curg calin, să-mi curmi nestinsa însetare
Și din pădure, tu, fă-mi scut, din ramuri crește-mi o tiară.
Și din petale să-mi așterni doar versuri care vor să zboare
Din stelele ce nu mă vor, o licărire îmi separă
Și mi-o așează în destin, lângă a noastră sărutare…
