Flaviu George PredescuSă mai scriem și despre lucruri banale, cum ar fi șireturile, lifturile sau statul cu ochii în telefon când ieși din metrou. Momentan problema aceasta, cu metroul, este doar o afacere bucureșteană. Ca o paranteză, îmi aduc aminte că nu locuiam încă în București atunci când am venit odată la o ședință studențească și am luat metroul din Militari, de la Păcii. Acum, când scriu, îmi dau seama că în etapa asta de viață stau cel mai aproape de Alba natală, dintre toate zonele în care am locuit prin București. Asta pentru că locuiesc în Militari. Am stat pe Nerva Traian, pe Libertății și pe Năsăud, și acestea centrale, iar cel mai îndepărtat… în Titan, pe Aleea Barajul Dunării.
Să revenim la anul 2002, când, foarte tânăr fiind, am venit la acea ședință cu un autocar până la Autogara Militari, mai țin minte că trebuia să ajung prin Grozăvești. Am plătit pe cineva să-mi zică ce metrou să iau. Asta, pentru a fi sigur că îl iau pe cel bun. Nu mă întrebați de ce nu m-am uitat pe indicatoare sau de ce n-am întrebat fără să plătesc. Poate că așa am gândit și doar am oferit o răsplată. Cu siguranță, m-am uitat pe indicatoare, dar eram anxios și, pentru a fi sigur, am ales calea recompensării unui tip care părea că era în nevoie, din atitudine și nu din straie. În sfârșit, m-a îndrumat bine și am ajuns în campusul studențesc. Pe atunci nu exista problema statului pe telefon, de fapt „pe internet”. Așa că nu puține sunt situațiile în care acești călători, deveniți tot mai numeroși care coboară din metrouri și urcă pe scări cu ochii în dispozitiv, trecând nepăsători pe lângă alți tineri care așteaptă liftul (?!!) destinat persoanelor cu handicap. Un doctor a spus la televizor că scările sunt o binecuvântare pentru sănătatea inimii, dar ei nu cred că l-au auzit. Oricum, am observat că dacă fac la engleză sau am ceva, în opinia mea, important de scris, mă trezesc făcând asta. Așa că nu am dreptul să dau cu piatra virtuală.
