Emoții

Odilia Roșianu: Cum ați defini evenimentul „Literatura de azi @ Librăria Bizantină” acum, după ce ați fost the leading lady într-o seară de marți, 13?

Carmen Firan: Libraria Bizantină are caldură și noblețe, ca o casă veche cu tavan înalt și mușcate la fereastră unde, în fața șemineului, bei șampanie din pahare cu gât lung. Locul perfect pentru întîlnirile unui critic literar la fel de cald și de nobil cu invitații lui, pentru o seară. Ce idee minunată! Pentru mine, a fost un privilegiu și un răsfăț intelectual. Grație lui Daniel Cristea-Enache am putut fi eu însămi, relaxată și încercînd să acopăr cîmpul larg de bătaie al întrebărilor lui care erau mai mult decît întrebări, mă și provocau, mă și defineau, puneau momente personale de viață într-un context istoric sau de atmosferă.

Am povestit, am rîs și m-am emoționat odată cu prietenii care au înfruntat nu doar frigul din acest octombrie, ci și timpul, venind la întîlnirea noastră. Pentru prima oară după mulți ani focul șemineului (sau căminului?) care pulsează în Literatura de azi m-a încălzit și pe mine. Datorez asta „Literaturii de azi”, revistă conștiincioasă, încăpățînată și inovatoare, în care o echipă vizionară pune multă muncă și vise.

O.R.: Ce gusturi, arome și cuvinte de la seara organizată de Literatura de azi veți duce la New York?

C.F.: Ce voi duce cu mine? Privirea blîndă a lui Alexandru, patronul Bizantinei, eleganța și discreția lui. Ceaiul cu arome exotice adus de Cristian într-o ceașcă veselă. Zîmbetul Odiliei peste trandafiri. Cuvintele lui Daniel, consistente, potrivite, deschise ca o carte cu ușile la perete. Solidaritatea colegilor și prietenilor care au dat emoție întîlnirii.

O.R.: Un gînd (sau mai multe) pentru cititoarele & cititorii care au fost prezenți la această întîlnire.

C.F.: Mă gîndesc că lumea poate fi salvată prin afecțiune. Moartea poate fi întîrziată prin dragoste. Nu trebuie să căutăm prea departe. Restaurarea relațiilor autentice, comunicarea esențială, sentimentele exprimate fără teama de a fi patetici ne pot aduce lumea înapoi. Salvarea interioară o fi un act individual, dar e posibilă doar prin afecțiunea celor din jur. Aș instiga la emoție și afecțiune!

Foto: Dinu Lazăr