Literatura de azi
James Joyce (2 februarie 1882 – 13 ianuarie 1941) lucra de 8 ani la această carte care, în final, va avea 265.000 de cuvinte dintr-un vocabular de 30.030 de cuvinte diferite și va fi împărțit în 18 „episoade”. Chiar în ziua în care autorul împlinea 40 de ani, pe 2 februarie 1922, munca lui a fost răsplătită – volumul era tipărit.
La început, romanul a fost puternic controversat din cauza „obscenităților” conținute, fiind interzis în Anglia şi SUA pentru blasfemie şi lipsă de pudoare. Plin de alegorii, metafore, ghicitori, cu un umor ieșit din comun, „Ulise” (pentru că despre el este vorba) este privit acum ca unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. De altfel, în 1999, editura americană Modern Library a pus Ulise pe primul loc în lista celor mai bune 100 de romane în limba engleză.
Ulise a fost etichetat drept un roman murdar, blasfematoriu şi imposibil de citit. În faimoasa sentinţă a tribunalului din 1933, judecătorul John M. Woolsey a declarat Ulise o carte greţoasă – deşi a estimat că nu este chiar atât de obscenă încât să nu fie importată în Statele Unite ale Americii. Nici unul dintre aceste adjective nu este câtuşi de puţin potrivit pentru a descrie cartea. Până în zilele noastre, rămâne capodopera modernistă absolută, o carte în care autorul duce lirismul şi vulgaritatea celtice până la splendide extreme. Ulise este un roman amuzant, trist şi chiar plin de suspans. (James Marcus)
Indiferent dacă paralela cu Homer a fost urmărită deliberat sau a însemnat doar o «schelărie» ajutând tehnic la construcţia romanului (cum credea, de pildă, Pound – el însuşi aflat în mod aproape cert sub influenţa lui Joyce când a descoperit figura lui Ulise ca factor central opusului sau magnum Cantos), personajele şi situaţiile de aici trebuie înţelese, practic totdeauna, prin referire la cele homerice. La Joyce e vorba de un model de inversiune comică, prin care anumite personaje raportabile la cele din Odiseea apar în Dublinul secolului al XX lea cu grijă transformate la modul pedestru, în primul rând amuzant, şi de aici, la modul grav, subînţeles, satiric, amar ironic, spre a fi condamnate. (Mircea Ivănescu)
Aş fi vrut să nu fi citit niciodată Ulise. Îmi provoacă un complex de inferioritate. (George Orwell)
