Confuzia

– Bine că ai venit, Alissa, ia bolnavul și condu-l la salonul unu, este un pat liber acolo.

– Poftiți, domnule Cristofor, sunteți internat la noi, mergem la salonul unu!

Doamne ferește, ăștia sunt extratereștri toți pe aici, gândi Cris, de unde și până unde eu, pacientul lor? Eu sunt aici în vizită, am venit cum am putut și eu, s-o văd pe Alissa, nu înțeleg de ce mă bagă pe mine în toată povestea asta, sunt sănătos tun și chiar le spun:

– Eu sunt sănătos, nu am probleme!, la care ei pe rând îmi răspund așa, ca și când aș delira:

– Sigur, domnule, suntem toți sănătoși, nu-i așa, Alissa?

– Cu siguranță, da, domnule doctor! Suntem aici doar pentru câteva investigații, de rutină. Nimic altceva!

O fi aici și o secție de psihiatrie și oi fi nimerit chiar acolo?

*

La contravizită, doctorul vru să se lămurească în privința lui și încercă un dialog scurt.

– Dumneata de unde ai venit aici?

– De dincoace de zăpezi, domnule doctor!

– Da, da, înțeleg… Cu ce ai venit, cum ai călătorit până aici?

– Cu o corabie de nori, domnu’ doctor, apoi doar pe un petec de nor alb, că atâta a mai rămas…

– Da, sigur, așa se întâmplă… tot așa am venit și eu, să știi. De jos, din câmpia verde, se vedeau munții înzăpeziți de la începutul lui noiembrie, nu aveam cum altfel ajunge aici. Se întoarse spre asistentă, se uită în fișa pacientului, scoase pixul din buzunarul de la piept și scrise ceva, probabil o recomandare, o medicație pe care o considera oportună.

– Domnu’ doctor eu mă simt bine, sunt sănătos, vă rog să-mi permiteți să mă duc acasă!

– Bineînțeles! Toți suntem sănătoși. Până într-o zi. De îndată ce vedem analizele, facem externarea. Dacă nu sunt complicații.

– Ce complicații? Sunt perfect sănătos!

– Bine, bine, zise doctorul, aud că îți plac „electronii”, nu-i așa?

– În limbajul comunicării, era doar o metaforă… zâmbi Cris.

– Și „comunicarea” asta durează de mult? Vru să afle doctorul care era, oricum, pe deplin lămurit.

– Chiar nu mai țin minte, cred că de vreo zece, doisprezece ani de când fac cursul ăsta!

– Ahaa, deci ești „profesor” care va să zică… și eu sunt astronaut! Sănătate să fie!, zise rapid și trecu la pacientul celălalt.

Cris, descumpănit că nu l-a externat pe loc, se lăsă furat de îngrijorări nemaiavute până în prezent: Va să zică doctorul celălalt m-a luat drept bolnav și m-a internat pe loc, iar ăsta mă consideră nebun de-a binelea, sau cum?? Trebuie să vorbesc cu Alissa, ea mă va scoate de aici, nu mă interesează în ce fel, doar ea poartă toată vina pentru cele întâmplate. Nu mă țin ei aici cu forța…

Alissa veni de îndată ce vizita luă sfârșit.

– Alissa, mă scoți de aici imediat, eu nu glumesc! Tu nu înțelegi că ăștia mă consideră pe mine un nebun? Cum e posibil? Am folosit niște figuri de stil frecvente în limbajul figurat al comunicării pe care nu le-au înțeles, îmi pare rău… Erau doctorul și vreo două, trei asistente, chiar niciunul să nu priceapă că trenul învăluit în ceața densă a munților, lăptoasă, devine „corabie de nori”, noi ce facem aici?, chiar nu mai putem vorbi și imagina nimic, de teama că vom fi înțeleși greșit? Însuși faptul că m-ați izolat în Sanatoriu… asta este infracțiune, să știi! Voi lua măsurile care se impun, eu nu tolerez așa ceva!

– Nuuu! Stai, că rezolvăm noi… Găsim o soluție, nu-ți fie teamă!

– Te duci acum în biroul lui și-i explici încă o dată ce e cu electronii ăia, de unde o fi auzit?

(fragment din romanul Dincolo de nori, în curs de apariție)