Sergiu Crăciun Nu trebuie să mai spun că-s oriunde:
În minte, niciunde, nicicând;
Aici și-acum mă desfășor, ușor –
Sau iute, depinde de mine, de alții.
Nu-mi trebuie gălăgia de-afară,
E de-ajuns cea de-aici, din spațiul mereu închis…
Mă hrănesc cu mine și cu cei ce mă privesc profund
Mi-ar trebui doar timpul și odihna, necesare travaliului!?
Să-mi cânte ușor ceva
Ceva ce nu-mi perturbă căderea
Ceva ce-mi taie neliniștea în două
Fiecare parte s-o dau hrană substanțelor microscopice
Din spațiul nedefinit…
Aici și acum sunt eu și voi
Recunoașteți că vă uitați la mine!
Eu am făcut-o deja și-mi este rușine de nu știu cine
Ne uităm cu toții la ceva, la cineva…hai să recunoaștem, aici și acum!
Nu mai caut nimic din ce m-ar enerva –
Caut să mă liniștesc
Să opresc, aici și-acum, furia-mi
Ah, ce plăcere e furia-mi; cu ochii lăcrimând visez
Forma aceea mă doboară, dar mă abțin
Și-mi caut liniștit de treabă, în minte, niciunde, nicicând…!?
