Mesagerul divin călătorește singur

Note despre Paradis (III)

Și pentru că tot căutam cuvântul grădină în mai multe limbi, am găsit bostan, cuvânt de origine persană, înseamnă tot grădină, și se scrie exact așa, bostan, în limba arabă neexistând litera o se scrie bustan, să țineți minte, ca la Muhammad (fără o, ci u, fără e, la ultimul a). Fanii și comentatorii fotbalistul celebru, transliterat în engleza universală: Mohamed Salah, îi spun Mo, că doar nu era să-i spună Mu😊, fiecare cuvânt străin care intră într-o limbă o face, cum altfel, decât cum e mai ușor.

*

Making Paradise, Make The Paradise home etc. – la o primă căutare e plină planeta de oameni care îl fabrică în fel și chip, oricum, ideea generală e să stai degeaba.

*

Paradisul este un altfel de drog, care odată ingerat creează halucinații. Există oameni care își dau viața în numele lui. Credința oarbă în Paradis naște monștri.

*

În Coran, cuvântul haram înseamnă ceva interzis de Dumnezeu, este haram să te sinucizi pentru că e păcat și nu mai intri în Paradis, e haram să mănânci carne de porc sau alte „animale cu copita despicată”. Exod 23:19, spune că: să nu fierbi iedul în laptele mamei sale, prin extensie nu trebuie să mănânci la aceeași masă, de exemplu, carne de vită și preparate din lapte sau carnea de pasăre cu ouă, la evrei nu e koșer, la palestinienii e voie, ei au un fel de mâncare, mansaf, unde carnea de oaie se fierbe într-un fel de iaurt uscat, laptele se păstrează în nisip până se usucă și devine ca o cretă, la gătit se fierbe și e foarte concentrat, la creștini nu trebuie să bagi lingura unsă de ulei într-o mâncare de legume, de post, te vede Dumnezeu, e păcat, te spurci.

*

Dacă ar fi să aleg o mâncare pentru Paradis: fatuș, mansaf, kunafa.
*

După ce am citit un articol despre Proiectul Israel 2, cu privire la Ucraina, care va deveni un altfel de pământ sfânt, am zis, de ce nu, Proiectul Paradis 2 se poate fabrica și el, așa cum Ucraina e depopulată de autohtoni, țara noastră deja oferă spre repopulare satele părăsite, primăriile dau terenuri, bani, materiale de construcție gratis, de ce nu s-ar reloca și Paradisul din cer pe pământ?

*

Există un proverb chinezesc care spune: „Toți grădinarii știu mai bine decât alți grădinari”, numai că aș spune altfel: Grădina în sine știe ce are de făcut mai bine decât oricare alt grădinar.

*

În zilele cât am mers prin parc nu am văzut grădinari, e drept, era curat, măturat, greblat, uscăturile tăiate, plante noi sădite, porumbeii aveau grăunțe, însă niciodată nu am văzut grădinari, sunt, se pare, precum spiridușii, lucrează noaptea sau dis-de-dimineața. Numai că și în astfel de locuri, cât de îngrijite ar fi, se mai strică una-alta. Nu mai funcționa aparatul de cafea, se stricase pompa de apă, dar am avut noroc, chiar când eram acolo a venit o mașină de intervenție, singurul muncitor era de toate: șofer, depanator, servitor, precum mesagerul¹ biblic, acesta călătorea singur. Și ca orice Paradis care se respectă, după câteva probe trecătorii au fost serviți gratis cu cafele. Apoi, dintr-o dată, am auzit sirena unei salvări care perforase crengile și trecuse prin ele ca o piatră prin geam, semn că și iadul era pe-aproape. După o privire în sus m-am liniștit, apoi m-am așezat cu fața la soare. Nu eram nici în colivie, nici în seră, dar ceva mă proteja, nu erau nici grilaje și nici foli, mai degrabă propria piele părtașă la tot ce era în jur căpătase un bronz impenetrabil. Există un tip de vopsea cu aspect auriu, rezistentă la căldura, intemperii, cu denumirea de bronz, pe bază de rășini și solvenți organici care protejează tablele pe case, metalul, numai că pelicula mea se forma din mine, chiar acolo pe bancă. Încet, încet am început să cunosc oamenii, să le simt lipsa uneori, și abia acum am înțeles, cum după un timp îmi vine să-i salut, chiar dacă nu am vorbit niciodată și am stat singură, e ca și cum, întâlnindu-ne aici împărțind priviri am împărțit în fiecare zi felii de pâine.

*

Paradisaeidae o familie de păsări care trăiește mai ales în Indonezia, cunoscuta pasăre a paradisului trăiește singură, se face văzută doar când e sezonul de împerechere.

*

Nu știu dacă e rău sau dacă e bine să nu fii îngropat alături de cei dragi, dar fratele mamei care are 84 de ani vrea să se mute și el la noi, deși are loc de veci într-o criptă nouă, construită din materiale solide, el a spus că nu vrea să stea singur și în frig acolo, pare că pământul reavăn ține mai cald. Oricum, de câțiva ani, de când i-a murit fiica, verișoara mea, s-a mutat în cimitir, se duce zi de zi, astfel că știe fiecare cruce, cine mai e nou venit, cine a mai fost scos. Chiar îi spuneam mamei: Unchiu s-a mutat de viu! Vrea să se acomodeze! – îmi continuam ironia sau gluma proastă dar mama nu reacționa, își vedea de săpatul florilor, cu ochii adânc înfipți de parcă găsise monede de aur. Toată ziua mama a fost tăcută, seara nu a mâncat, mi-a spus ce a simțit când a săpat pe mormântul tatălui meu, cu câtă grijă, cu câtă milă, de parcă i-ar fi scrijelit spatele, florile aveau să se usuce și ele dacă nu erau udate și se întreba cu ce a rămas, și că atunci când săpa nu planta ci dezgropa amintiri.

*

„Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci țarână ești şi în țarână te vei întoarce.“ – Geneza 3:19.

„Din pământ v-am creat și în el vă întoarcem și din el vă vom mai scoate o dată” – Coran 20:55.

*

Nu am fost niciodată la Mecca, deși am locuit 4 ani în Arabia Saudită. Mecca nu e pentru turiști sau pentru nemusulmani. Se tot pun poze în ziare cu celebrele indicatoare rutiere: unul verde, spre Mecca, pe care scrie: Muslims only și unul roșu: For non muslims, prin urmare două drumuri diferite încă de la intrarea în oraș. Creștină fiind nu am avut acces la acest bun de patrimoniu universal din considerente care țin de administrația orașului. Se știe că piatra neagră, Kaaba, absoarbe păcatele celor care o ating sau o sărută, și aș fi vrut să merg nu doar din curiozitate religioasă, istorică, dar și pentru frumusețea în sine a peisajului. Imaginați-vă: deșert, dune, locuri sfinte, bărbați în alb, femei în negru, toate amestecate ca într-un bol pe care dacă-l dai peste cap și-l agiți după o vreme liniștește apele, întrebările, capătă sens. Dar nu vă speriați, dacă mulți încă aveți acest amalgam în minte, nu e grav, nu oricine vrea să ajungă aici și mai ales nu oricine vrea să-și facă ordine. Cineva mi-a spus: Dacă la Mecca ar veni turiști cum ar fi?! Și deodată nu mi-am imaginat, așa cum sugera amicul meu, mulțimea, ci mai ales oameni făcându-și selfie pe fundalul locului sfânt. Până la urmă fiecare om e un loc de pelerinaj, unii vin, alții pleacă, și tot așa.

*

Tawaf este ritualul musulmanilor de-a se învârti în jurul unei moschei cu diferite prilejuri, de obicei la pelerinaj, dar și alți oameni de alte religii încercuiesc împreună locurile sfinte, și eu când eram mică, alături de bunica și împreună cu alți enoriași înconjuram biserica de Paști. Același obicei îl am de câte ori mă întorc la casa părintească, o vizitez pe toate părțile, îi dau un ocol la fel ca atunci când eram mică și jucam alături de alți copii de-a v-ați ascunselea și căutam prin toate cotloanele un loc sigur unde să mă ascund cât mai bine. Acum e altfel, e ca și cum aș lua-o în brațe, ca și cum m-ar scăpa de păcate. Este în această împresurare prilej de dumnezeire. Mama se ține după mine, îmi povestește ce flori a mai pus, ce trandafiri s-au mai uscat, zidurile unde s-au fisurat, ce a reparat și ce mai e de reparat, pe unde s-a infiltrat apă, ce materiale mai avem de cumpărat. Probabil că o astfel de rotire ar trebui să o fac și în jurul propriului meu corp.

(sursa foto: https://ro.pinterest.com/pin/297870962827033908/)

¹The messenger in the ancient semitic world, Samuel A. Meier, Harvard Semitic Monographs 45, Scholar Press, Atlanta, Georgia, pag.123: Mesagerul divin călătorește, în mod normal, singur.