Gabriela PopGabriela Pop
04.06.2023

„Valsul sirenelor”

Bună ziua, tuturor!

Alma Deutscher este cunoscută în întreaga lume ca unul dintre copiii minune, al căror talent muzical excepțional s-a manifestat de la vârste foarte mici. Pentru acești copii, studiul unuia sau a mai multor instrumente, susținerea de concerte alături de orchestre și dirijori renumiți, activitatea de compoziție și/sau dirijat sunt pași firești în anii copilăriei. Alma Deutscher a compus prima sonată pentru pian la 5 ani, apoi la 7 ani a terminat o operă scurtă, la 9 ani, a avut primul concert pentru vioară, iar la 10 ani a compus „Cenușăreasa”, o operă în format clasic, a cărei premieră a avut loc la Viena sub patronajul lui Zubin Mehta.
Să audiem împreună „Valsul sirenelor”, lucrare simfonică compusă de Alma Deutscher la 15 ani, în interpretarea Orchestrei of St. Luke’s, dirijor Dame Jane Glover, pe scena celebrei Carnegie Hall. În deschidere, o scurtă prezentare susținută chiar de către tânăra compozitoare.

(sursa foto: www.thetimes.co.uk)