Hajongardul – superbă grădină a morții

Îmbătați de mireasma fânului cosit,
de parfumul teilor și liliecilor
umblăm împiedicați cu iubita absolută la braț.
Mișunăm printre morminte somptuoase ori năruite,
înveșmântate în bălăriile uitării,
acoperite de azurul cerului de vară
ori adumbrite de umbrele îmbietoare
ale copacilor veghetori de nemurire.
Umblăm împiedicați-împreunați
preafericiți întru sărutări fără de sfârșit
cu iubirea mea absolută la braț.
Superb Hajongardul
tărâm de vis, superbă grădină a morții.
Împiedicați-încleștați printre morminte
pendulăm la marginea existenței,
între voluptatea seducătoare a clipei
și eternitatea fascinantă a morții.
Trecem fofilându-ne tiptil
prin liniștea înțeleaptă a morților,
ne strecurăm umili și nevăzuți
prin grandoarea împietrită a veșniciei.
Ne îmbăiem pasiunea
în liniștea finală a cimitirului.
Ne plecăm cu reverență
în fața democrației absolute a eternității.
Juisăm extaziați în marea perfect calmă
a egalității metafizice desăvârșite.
Monumentala pace colectivă.
Superba simfonie a luminii înțelepte.
Valul stins al păcii divine.
Aici nu mai suntem români, maghiari sau evrei
profesori universitari, ingineri ori muncitori
bogați, avuți sau săraci
tâlhari, ticăloși, parveniți, drepți ori cinstiți
miniștrii, directori, spălătorese ori portari.
Aici a venit ceasul ultim al dreptății
și a nivelat subtil și pentru totdeauna
insuportabila, indescriptibila
penibila fojgăială umană.
Măreții platani martori
veghează timpul scurs al măruntelor vieți
însămânțat echitabil în pământul comun.
Vatra primitoare a tuturor vlăstarelor
acestui unic colț de lume.
Superb Hajongardul
tărâm de vis, superbă grădină a morții.
Extaziat, mă plimb la braț cu iubirea mea absolută.