Mai mare rușinea

Își pune singur la gât briciul, ascuțit în fiecare zi pe
cureaua specială, lăsată de tatăl lui – îl
apasă, apar picături de sânge, nu mai trebuie decât să tragă
brusc mâna în dreapta și s-ar deschide hăul. Nu
mai are mult, dar… De ce intervine acest dar? Stă în fața
oglinzii, i s-au umezit ochii, bărbat e el? Mai
mare rușinea. Nu se poate
vedea altfel decât cu moartea de gât? Nu mai poate, a câta
oară o repetă? Nu-l poate ajuta nimeni, pe
dinlăuntru s-a golit la maximum, nici sufletu-i nu mai are
nevoie de el, mai trebuie doar rupt firul, de ce
ezită? Nu mai are nimic de spus, nici de văzut sau auzit, cu
atât mai puțin de gustat și de pipăit… Își pune

singur la gât briciul. S-a întors la casa
părintească din cele mai adânci
ascunzișuri ale conștiinței. E cineva care îl privește cu
insistență în ceafă și el întoarce permanent
capul. S-a săturat: cine e? A auzit și o mustrare la adresa
sa, că n-a luat drobul de sare lins din grajd și
vacile au slăbit mai rău ca iarna.