Astăzi, nu

Sună până i se apleacă – pe telefonul fix și pe mobil,
la sonerie, la interfon, bate în ușă, aruncă
în geam cu pietricele, îl caută pe internet. Nu e acasă. Dar
unde naiba e? N-a fost văzut de nimeni. Adio
și n-am cuvinte! A uitat cheia la el. Nu-i vine să creadă,
totuși: a doua zi o ia de la capăt, sună, bate,
trimite e-mailuri. Degeaba, dacă
a trecut moartea pe aici, înaintea ei, a încurcat-o… Astăzi,
nu! Nu e bine să înșiri mărgelele pe ață, nici
să-ți împletești părul. E superstițioasă de mică. Nu știe
ce a apucat-o dintr-odată, de câteva zile
numai asta face, a căpiat. Plânge din nimic. O năpădesc
valuri de căldură, de la stomac înspre creier:
„parcă mă strânge cineva de gât!” O fi el, dacă a dat
colțul. Nu se poate, aș fi simțit,
poate și-a luat câmpii… Unde ești, iubirea mea? Ce
faci? De ce nu-mi răspunzi? Își

amintește, în sfârșit, ce i-a spus el, în caz că ajunge la
ananghie: să-și rotească ghiulul pe deget. E
un ghiul de aur, cu inițialele lui. Îl rotește, dă primele
semne. Îl aude:

mă trezeam și nu vedeam și nu auzeam nimic, habar
nu aveam că mai sunt. M-ai căutat?