Aceeași structură

Sunt forțe egale, care se anulează în el reciproc, nu-l
mai pot urni din loc, întâi a fost
într-un ciclu de foc, toată copilăria și adolescența, apoi
într-un ciclu de pământ, cât a fost tânăr,
și într-un ciclu de aer, cât a fost matur, iar acum… Acum
a intrat într-un ciclu de apă.
Și gata. Corpul

lui a păstrat de-a lungul vieții aceeași structură
moleculară – mult n-o să mai dureze,
nu? Suferința i se va topi și va avea într-o zi pulsul
Universului… Stă

încremenit pe marginea drumului, la o masă, bate
ritmul, își continuă desfășurarea,
a crescut enorm în ochii lui azi, de fapt, după ce ieri
a scăzut până ce s-a pierdut din vedere:
s-a umflat cât un nour de ploaie, venind în propria lui
întâmpinare. Uau! Știe că mâine ar
putea să se usuce și că, dacă s-ar întâmpla una ca asta, ar
striga: băiete, mai vreau o halbă!