Sergiu Crăciun 
Vezi florile,
cum înmuguresc?
sau le privești
puțin nerăbdător?
și-aștepți ca frunza să se miște?
în ochii tăi, nimic frumos…
decât pe-a crengilor prea goale –
e floarea salvată parcă din povești,
lăsată-n soarele cunună.
Vezi florile,
ce-ntineresc?
nu aștepta
ca ele să-ți vorbească!
Cu ce drept tu să le șoptești
și cine ești să te asculte!?
nu mai spera, îți va zâmbi sau nu –
e-a lor putere să te-alungă!
Și uite, florile
cum te privesc,
nici ură și nici clar de umbră
tăcute cresc, tăcute umblă.
