Odilia RoşianuOdilia Roşianu
14.10.2015

Melodia Profesorului

Duminică și liniște pe străzi. Acolo unde mai era o fereastră deschisă se auzeau vag niște cuvinte în engleză, urmate de fragmente muzicale.

Și toată lumea era în fața televizoarelor. Ce se-ntâmpla, oare, la acele ore?

Poate mulți își mai aduc aminte de Lecțiile de muzică predate de Leonard Bernstein (25.08.1918 – 14.10.1990) și transmise de Televiziunea Română. Cele care au fost adunate ulterior într-o carte fascinantă cu titlul original Young People’s Concerts (Cum să înțelegem muzica: concerte pentru tineret, Ed. Muzicală, 1982). Și care n-ar strica deloc să fie citită de adolescenții secolului XXI.

Personalitatea „profesorului” te ținea cu sufletul la gură, iar muzica părea dintr-odată nu numai frumoasă, ci și inteligibilă. Primeam codul descifrării ei de la un profesionist. Era un joc serios-amuzant, cu urmări majore în viața copiilor și tinerilor acelor ani.

Dragostea lui Bernstein pentru muzică manifestată prin compoziție, dirijorat și activitate solistică se întorcea la noi înmulțită de pasiunea cu care voia să împărtășească totul.

Azi aș vrea să ascultăm împreună o primă lecție pentru tineri, intitulată simplu „Ce este melodia?”. Pentru conformitate. 🙂