Micelii braille

gâdilă tălpile orbului
Arbore de cacao în Apuseni, pe crestele ninse
Am atins piatra cu fruntea și ea s-a încălzit,
am ascultat dansul atomilor în viscol
Am simțit cu inima corbului ce înseamnă hoit
și foamea care nu se mai sfârșea.
La limita șubrezeniei am abandonat
viața ascetică,
argintiile păduri de molid,
mersul târâș prin galeriile de sare
Un tânăr pe care casele tatălui său nu l-au mai încăput,
l-au expulzat în scârțâit de podele
și fluier jalnic de toamnă
Aerul se ondula în jurul trupului meu
ca hula mării în preajma înecaților,
copacii adunau promoroacă în crengile lor
După atâtea eșecuri,
un iepure prins în laț la ieșirea din sat mă ademenea să rămân
Am întors capul și l-am abandonat,
fără regret, prepelicarilor