Lângă albia râului mă liniștesc,
privind înecații cum zgrepțăne încercând să suie pe maluri.
Frământă lutul moale, ca niște olari pricepuți
cu degete lungi, descărnate,
înainte să lunece la locul lor, în adânc.
Se așază tăcuți, împăcați, pe fundul apei,
lent, cum pionii pe tabla de șah.
Tu ce mai zici, prietene?
Încă te plimbi pe maluri
neștiind cine a meșterit ulcelele care se usucă zilnic la soare?