Mă liniștește

Magazinul acesta plin cu haine care au aparținut unor morți
Mă plimb printre rafturile lui
și probez, din când în când, câte un sfârșit
Acesta, lălâi, îmi vine de minune
Mereu mi-au plăcut hainele largi, de parcă aș fi vrut să mai adăpostesc
pe cineva lângă trupul meu slab, deșirat, friguros
Mă gândesc că relațiile de dragoste nu mi-au prea ieșit,
dar nu îmi fac griji.
Cu o dragoste eșuată și cu o moarte suntem cu toții datori
Eu mi-am plătit, cu vârf și îndesat, cotizația în ce privește iubirea
Mai am o datorie
De aceea mă plimb printre rafturile mirosind a naftalină,
probez viețile celor care au încăput o vreme în materie,
Iar ei vin, noapte de noapte, lângă mine, sau poate
doar îi visez cum stau adunați în cerc în jurul patului meu,
goi, pudibonzi, cu mâinile încrucișate în jurul sexelor,
neștiind ce să facă pe mai departe
Nu spun nimic, doar arată spre pijamalele mele pătate cu sânge
Și atunci mă ridic în capul oaselor, mă dezbrac,
să fim egali, dar de egalitate nu mai poate fi vorba aici
Când îmi dau jos hainele, ei mă imită și se dezbracă de carne
Noapte de noapte o luăm de la capăt
Îi întâlnesc a doua zi aici, în buticul acesta cu haine la mâna a doua
Și nimeni în afară de mine nu știe cui au aparținut
Vânzătoarea se preface că nu aude când o întrebi de unde provine marfa
Dar ce mai contează? haide să o spunem pe aia dreaptă,
magazinul acesta nu vinde nimic deosebit, de fapt e un portal
spre vindecarea de teamă
Dacă simți și tu că materia care îți înconjoară spiritul
a mai aparținut cuiva, treci pe aici
Asta îmi șoptesc la ureche umbrele locului ,,treeci mai dees pe aiiici …”