Gabriela Pachia Acolo-n împăturirea văii de ursit mir,
în patachírul unde s-a deschis, suprem, cartea,
la panighír mai trebuia-nnodat un aspru fir
din epopeea golumbilor jertfiţi şi moartea
lămâiței ― vieţii i-am ţinut, canonic, partea…
Erau porunci sârmoase, guaşe, plăsmuiri de ştir,
legături înţepenite în singír ― smoală grea ―,
năuce catarame ce luceau mai abitir,
ceaţă deşirată în radioactivitatea
epavelor ― circadiană, eu le-am fost ulcea…
Triptofanul obstinat mi-a cerut planturos bir
― multiple sensuri descolăcind adevăr sadea —,
dulcele public, suav savurând aprig ghimbir,
reprofila brav industria de sfaturi ― chisea
pentru berze terne-n cuibar ţâşnind din imamea…
Dar stihuirea zemoasă a verii în cimbir
îmi luase, bizar, anotimpurile-n zeflemea,
şi păsări blonde-au frânt amurgu-mi din caşmir ―
din levogire amintiri pesemne-mi plămădea
destinul izbândă voioasă dintr-o bidinea…
Şi-am strălucit fractal în lampadare de nadir,
prin ochi de fildeş, crâng de cimişir, așișderea
vocifera destinul corindonic în turnir,
creştea, sotirian, sidefu-mi pe menhir, lin înnădea
Précista mântuirile nerudelor cu calomfir…
