Gabriela Feceoru mă trezesc ca Jeni Acterian în camera mea
vorbind cu Emil Cioran, prietenul meu
prin scrisori. îi spun că lumina cade pe foaia
romanului la care lucrez, îi trimit un fragment
spune, bine, dar ai fost dramatică conturând
un proces al cunoașterii în deriva unor excese
ai făcut la fel ca Ionesco, ai așezat scaunele
prea departe de tine. ai îndepărtat publicul
pentru a nu vedea în detaliu defectele eroinei
umblând prin oraș cu rucsacul
purtând focul în palme și inima palpitând
își înghițea moartea lângă pervazul unei case
de vânzare.
