Un erudit care se joacă

Despre Ioan Budai-Deleanu (1760−1820) se știe doar că a scris în 1800 Ţiganiada, o epopee „eroi-comică”. Iar unii adaugă: „prima epopee în limba română”. În realitate, este vorba de mai mult decât de autorul unui text literar, şi anume de un spirit enciclopedic, de anvergura lui Dimitrie Cantemir. Acum două sute de ani, cu mult înainte de a se naşte Eminescu, el a creat o operă complexă, cuprinzând nu numai versuri, ci şi studii lingvistice, lucrări istorice şi traduceri. Numele său nu poate să lipsească de pe o eventuală listă a intelectualilor de elită din Europa de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Țiganiada, desigur, este principala lui operă, opera unui erudit care se joacă. Ioan Budai-Deleanu avea cunoștință de faptul că Homer însuși, prezumptivul creator al epopeilor Iliada și Odiseea, a compus probabil și Batrachomyomachia (Războiul dintre broaște și șoareci), o parodie de epopee. O parodie de epopee este și Țiganiada, plină de culoare și umor, în care găsim, în loc de eroi, personaje pitorești, iar în loc de scene eroice, scene comice. Ca orice parodie, și aceasta este o literatură de gradul doi, care presupune o bună cunoaștere a literaturii, a mecanismului ei de funcționare și a protocolului urmat de autor în relația cu cititorii. Încă de la titlul conceput prin analogie cu Iliada și cu Eneida (cuvânt pe care Ioan Budai-Deleanu îl transcrie Eneada), este evident că autorul s-a documentat într-o bibliotecă, și nu pe câmpul de luptă. Că face literatură din literatură, dintr-o dorință de amuzament superior. Subtitlul amplului poem este și el livresc:

„POEMATION EROI CÓMICO-SATIRÍC.
ALCĂTUIT ÎN DOAOSPRĂZECE CÂNTECE
DE LEONÀCHI DIANÈU

ÎMBOGĂȚIT CU MULTE ÎNSĂMNĂRI ȘI LUĂRI AMINTE CRITICE.
FILOSOFICE, ISTORICE, FILOLOGICE ȘI GRAMATICE, DE CĂTRĂ
MITRU PEREA ș-alții mai mulți in anul 1800.”

Din plăcerea jocului cu măști, sunt inventate, cum se vede, nume pentru autorul epopeii și pentru editorul ei.

Cele douăsprezece cânturi ale amplului poem – douăsprezece, tot după modelul lui Homer – oferă un spectacol de un mare dinamism, captivant, cu numeroase qui-pro-quo-uri și răsturnări de situație (anticipând într-un fel agitația generatoare de comic din piesa lui Caragiale, D’ale carnavalului).

În stil antic, la începutul poemului este invocată muza, și nu oricare, ci exact aceeași care l-a inspirat și pe Homer. Apoi autorul face cunoscut în linii mari subiectul pe care urmează să-l dezvolte:

„Musă ce lui Omir odinioară/ Cântaşi Vatrahomiomahia,/ Cântă şi mie, fii bunişoară,/ Toate câte făcu ţigănia,/ Când Vlad Vodă-îi dede slobozie,/ Arme ş-olaturi de moşie,/ Cum ţiganii vrură să-şi aleagă,/ Un vodă-în ţară ş-o stăpânie,/ Cum, uitându-şi de viaţa dragă,/ Arme prinsără cu vitejie,/ Ba-în urmă-îndrăzniră ş-a să bate/ Cu murgeştile păgâne gloate”.

Urmează o dezlănțuire de acțiuni eroi-comice, cum le numește chiar autorul, de rivalități politice caraghioase, discursuri naiv-demagogice și iubiri clamoroase, de un comic irezistibil. Ioan Budai-Deleanu privește cu simpatie tot acest circ. Ca dovadă, nimeni, nici măcar adepții corectitudinii politice, nu l-a acuzat vreodată de discriminare pe criterii etnice și nici nu au pretins să fie schimbat titlul poemului din Țiganiana în Romiada.

Trecând în revistă alte scrieri ale lui Ioan Budai-Deleanu. ne oprim, ca atraşi de un magnet, la valoroasa, dar atât de puţin cunoscuta Gramatică a limbii române, scrisă intenționat în latină, ca să poată fi citită de învăţaţii vremii din alte ţări.

Iată cum se adresează autorul cititorului, în prefaţă (prefatio):

„Pentru ca gramatica să poată fi folosită atât de compatrioţii mei, cât şi de străini, am hotărât să o scriu în limba latină.

Iată, cititorule, ai lucrarea! Oricum ţi se va părea, primeşte-o!”

În continuare, Ion Budai-Deleanu explică de ce, rupând cu tradiţia, numeşte limba noastră „română”, şi nu „valahă”. El este deci cel care a numit pentru prima dată româna limba română! Merită să ținem minte această întâietate a cărturarului de acum două veacuri.

Cartea, în întregime, care nu este o gramatică obișnuită, ci o gramatică enciclopedică, încântă şi uimeşte. Ion Budai-Deleanu ştia despre poporul român, despre istoria şi chiar despre viitorul lui, mai multe decât noi toţi. În două sute de ani, nu numai că n-am reuşit să-l întrecem, dar nici măcar nu l-am ajuns din urmă.

________________

Ioan Budai-Deleanu, Opere. Ediţie îngrijită de: Gheorghe Chivu, Eugen Pavel, sub egida Academiei Române, Coordonator: Eugen Simion, 1354 pag., Editura: Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2019