Gabriela Feceoru undeva în zare dispărea o pasăre mică și zurlie
defineam frumusețea prin starea mea
trăiam în pace cu blănoșii
aproape că nu știam ce e un om
până când unul m-a împușcat în picior
unul m-a izgonit
unul m-a mințit
și vântul adia eliberându-mă
în libertate trebuia să fiu atentă la
roțile masive care mă puteau
face una cu asfaltul
ascultam vântul. priveam norii aplecându-se
îmi imaginam că voi călători
până la pădurile tropicale
unde nu e nimeni vânător
vorbesc cu bucăți din oameni.
