Gabriela Feceoru incineram versete. era seară și ne era frig
ca în Ivano-Frankivsk – trenul hurducăia
liniștea de după țipete când unul cădea
mă-nfiora. plângeam fulgi peste Nipru
mă-ncălzeam la gura focului
pipa păcii îmi strivea toate speranțele
uitasem de trei zile cine sunt, de unde vin, de ce
viața era doar o formă. identitate improbabilă
era liniște, da. făcuseră pod din oameni reci
treceau peste ei cu sentimentul că au învins
ningea din ochii mei peste Nipru
clipeam pe bolta înstelată.
și numai noapte
și mereu noapte.
