Călin Vlasie Cineva a scris grăbit, imprudent, dar mânat de un patriotism local puternic, într-un cotidian de provincie că „astăzi nici nu contăm pe piața ideilor pe plan european” și că în urmă cu zeci de ani argeșeanul D.C. Amzăr, „a stat la taclale cu Heidegger”! și un altul, tot din județul filosofilor, Petre Țuțea, „risipit în vorbe de duh, neavând talent la scris”. a fost considerat de Cioran ca fiind „singurul geniu din Balcani”.
Perseverent, mă întreabă (pe Facebook, desigur): „Care sunt ideile românești care sunt dezbătute, în zilele noastre, în marile capitale ale culturii ori în universitățile care contează? Cu ce am rupt noi gura târgului pe plan mondial?”.
I-am spus că nu se pune problema să „rupem gura târgului”. Câți o mai „rup” acum, la viteza cu care circulă ideile azi? Să nu uităm bunăoară că pentru foarte mulți Cioran nu e mort, ci, în lumea ideilor, el continuă să fascineze și să rezoneze contemporan cu noi toți. În filosofia de azi, Cioran contează încă. Ideile nu se risipesc ca golurile de la un meci de fotbal. Unele se întind pe sute, mii de ani.
Zilele trecute, chiar de 1 decembrie, Academia franceză a acordat Marele Premiu pentru Filosofie, pentru întreaga operă, pe anul 2022, unei românce, Anca Vasiliu, premiu care de-a lungul anilor a mai fost decernat unor „neica-nimeni” ca Paul Ricoeur, Gilles Deleuze, Emmanuel Levinas, Jean-Luc Marion, Pierre Hadot, Alain de Libera, Francois Jullien, Rene Girard, Remi Brague ș.a…..
Premiul doamnei Anca Vasiliu este o izbândă în plus a filosofiei românești de azi.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Anca_Vasiliu (3 decembrie 2022)
