Călin Vlasie 
Facebook îmi trimite o amintire din noiembrie 2015, de la lansarea „Istoriei Cenaclului de Luni” – scrisă de Daniel Puia-Dumitrescu.
Acum remarc, uitându-mă la fotografiile de la eveniment datorate soției autorului, că între invitați nu apare și Nicolae Manolescu, cum ar fi trebuit, ci Mircea Martin. În lista de posibili „îndrumători” ai cenaclului pe care i-am sugerat-o lui Radu Călin Cristea în februarie 1977 erau trei nume: Nicolae Manolescu, Mircea Martin și Eugen Simion. Primul cu care a vorbit atunci Radu a fost Eugen Simion care a refuzat propunerea, ceea ce îi și spusesem lui Radu că se va întâmpla. Al doilea a fost Nicolae Manolescu – acesta nu a stat mult pe gânduri și a acceptat. La scurt timp, pe 3 martie avea să se desfășoare prima ședință a cenaclului literar al studenților din Centrul Universitar București care avea să se numească după aproape 2 ani, Cenaclul de Luni.
Lui Mircea Martin nu i s-a mai făcut propunerea din moment ce dl Manolescu acceptase… Mircea Martin sunt sigur că ar fi acceptat, el fiind pe atunci mult mai apropiat de literatura studenților. Avea să reia în 1983 spiritul Cenaclului de Luni, interzis în același an 1983, cu numele „Universitas”.
„Universitas” era titlul revistei studențești a Universității București coordonată la începuturi de Mircea Martin, devenită „Universitatea comunistă” după exploziile ideologice maoiste ale lui Ceaușescu din 1971.
Optzeciștii „fiind” ai lui Manolescu, lui Martin i-au mai rămas doar nouăzeciștii… pe care i-a promovat la Cenaclul Universitas… Și Mircea Martin, ca și Marin Mincu prin anii 2000, a crezut că o generație se naște la 10 ani! Laurențiu Ulici, mai prudent, numea promoții generațiile astea apărute din zece în zece ani.
Dar revenind la fotografie… Prezența lui Mircea Martin la lansarea „Istoriei Cenaclului de Luni” nu este poate întâmplătoare. Mircea Martin ar fi putut fi spiritus rector al generației ’80 și al promoțiilor ’90 și 2000 care, acum se vede mai bine, sunt prelungiri ale generației ’80.
