Odilia Roşianu 
Bradul de Crăciun este un simbol de referință în timpul Sărbătorilor de iarnă.
Primul brad împodobit în România s-a aflat la curtea regelui Carol I, în anul 1866, odată cu sosirea dinastiei Hohenzollern în Ţările Române. Obiceiul a fost preluat imediat de boierimea bucureşteană a vremii, astfel că, începând din acel an, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului, inclusiv în casele româneşti.
Sursele istorice existente se contrazic într-o oarecare măsură și, de aceea, nu există un acord asupra apariției în lume a primului brad împodobit; acesta se pare că a existat ori în anul 1441, la Talin, în Estonia, ori în 1510, la Riga, în Letonia, fiind realizat de Confreria Capetelor Negre (Brotherhood of Blackheads).
Zece ani mai târziu după această ultimă dată acceptată, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aducea tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun se răspândeşte în toată Europa.
Abia în anul 1605, după aproape 100 de ani de la apariția acestei idei, bradul împodobit a fost expus într-o piaţă publică. Evenimentul s-a întâmplat în Strasbourg, iar în pomul festiv au fost agăţate mere roşii şi dulciuri.
În 1611, la Breslau, în Polonia, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobea primul brad în felul cunoscut de noi astăzi.
În Statele Unite ale Americii, tradiţia a ajuns abia la începutul anilor 1800, odată cu imigranţii germani stabiliţi în Pennsylvania, însă împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama.
Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland, a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată ţara.
