Fulg de zăpezi pe o bască

Parcă îmi amintesc, ploua cu gust de lichior
pe stradă fetele risipeau un parfum târâtor
Un picior de iarbă, unul de floare
traversau sigurătatea cea mai neștiută
și mare.

Mai simt și acum, era o noapte adâncă
avea, așa…iz de oţet şi speluncă.
Cineva pleca pe un abur, din lut.
Îmi spuneam: dacă taci acum, nu eşti pierdut;
dacă ştii să uiţi, nu te-a durut.
Ceea ce știam n-am mai știut…

Doamnelor, domnilor,
s-a stârnit nu știu cum o ninsoare
de un alb nesfârșit, aiuritoare
cădea peste noi, intra în topoare
tăia litere mici dintr-un pardesiu, dacă bine mai știu,
și le ningea așa de trist în cuvinte,
cum ar ninge, în zori, pe morminte

Doar atât mai țin minte…

Apoi, gura mea încerca să rostească,
botul iezilor încerca să mă pască.
Botul iezilor încerca să mă pască….
Ah, viaţa aceea, fulg de zăpezi pe o bască…